Data de 1 octombrie va fi din acest an Ziua Sectorului 2. Tot anul acesta, va fi montată o statuie cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

„Consiliul Local al sectorului 2 a votat propunerea mea de a declara ziua de 1 octombrie Ziua Sectorului 2. Este o mare bucurie pentru că Preafericitul Părinte Patriah Daniel a acordat Înalta Binecuvântare ca Primăria Sectorului 2 al Municipiului București să primească ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului, iar acesta este prăznuit în fiecare an de 1 octombrie”, a explicat viceprimarul Dan Cristian Popescu.

“Există o tradiție la nivel național și internațional ca fiecare localitate să aibă declarată o zi a sa, care să fie sărbătorită de toți locuitorii”, continuă viceprimarul liberal.

“Pentru a marca această zi vor avea loc manifestări științifice, culturale, religioase, artistice și de agrement. Un sector nu înseamnă doar infrastructură, utilități sau servicii administrative. Un sector înseamnă mai ales o comunitate unită, care trebuie să se regăsească în activități și proiecte comune”, încheie Dan Cristian Popescu.

În plus, a fost aprobată montarea unei statui care celebrează 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.