Mişcare surpriză în politica de peste Prut. Fostul Premier liberal, Vlad Filat, a fost eliberat din arest, deşi nu executase nici măcar jumătate din pedeapsă.

Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare într-un dosar de corupție şi încarcerat pe 15 octombrie 2015. Acuzaţiile care i s-au adus au fost de corupere pasivă și trafic de influență.

Avocatul său spune că a fost eliberat înainte de termen din cauza condiţiilor inumane din penitenciar: „Filat a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare. Două treimi din pedeapsă înseamnă șase ani. Acum el a împlinit patru ani. S-a calculat un an pentru doi, pentru că a fost deținut în Penitenciarul nr. 13, în condiții inumane”.

În urma acestor declaraţii, presa din Moldova a făcut publice câteva fotografii cu locul în care Filat şi-a petrecut ultimii 4 ani şi spune că el ar fi beneficiat de tratament preferenţial. În imagini se vede că fostul Premier avea televizor şi cuptor cu microunde chiar în celulă.


Decizia de eliberare este una controversată. Preşedintele ţării, socialistul Igor Dodon, acuză fosta guvernare pro-europeană că ar fi facilitat acest lucru. Este cunoscut că Maia Sandu, fostul Premier, a fost colegă şi o apropiată a lui Filat.