În plină pandemie de coronavirus, cetățenii din Sectorul 2 al Capitalei nu sunt lăsați de izbeliște.

Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului, împreună cu Paul Anghel, directorul ANPC, au efectuat o vizită în principalele complexuri comerciale și piețe din zona Obor, pentru a verifica modul în care comercianții respectă măsurile sanitare de prevenție a infectării populației.

Piața Obor și Hala veche, dar și hipermarketurile Carrefour Veranda și în Kaufland Colentina au fost unitățile în care echipele primăriei și ANPC au efectuat controale amănunțite privind siguranța alimentelor, clienților și personalului.

În urma verificărilor, au fost constatate mai multe nereguli și încălcări ale măsurilor impuse de autorități, însă au fost și comercianți apreciați pentru modul exemplar în care au implementat măsurile de prevenție. Unitatea în care au fost constatate cele mai multe nereguli este Piața Obor. Administratorii acesteia au primit un ultimatum pentru remedierea încălcărilor, în caz contrar piața ar putea fi închisă.

„Nu pot spune că sunt mulțumit. Dacă în hala veche am găsit toate măsurile implementate și comercianți care au înțeles importanța acestora, în Piața Obor lucrurile nu stau deloc bine. La 3 săptămâni după ce am dat dispoziții clare de protecție a mărfii, a clienților și a vânzătorilor, am găsit piața plină, marfa atinsă cu mâna, lipsa măștilor și a mănușilor.

Piața Obor va fi monitorizată următoarele 24 de ore și dacă voi constata aceleași abateri, va fi închisă. Nu ne jucăm cu sănătatea oamenilor, iar lipsa responsabilității în această perioadă este inacceptabilă.

Vreau să felicit cei doi mari comercianți, Carrefour și Kaufland, pentru modul în care respectă măsurile de prevenție. Sunt un exemplu de bune practici și îmi doresc ca și Piața Obor să implementeze aceleași standarde.”, a declarat viceprimarul Sectorului2, Dan Cristian Popescu.

Popescu a făcut și un apel către locuitorii Sectorului, care își fac în această perioadă cumpărăturile în piețe. Viceprimarul îndeamnă la responsabilitate și la sancționarea comercianților care nu respectă măsurile impuse, cu grijă pentru sănătatea proprie și a celor din jur.