Guvernul a hotărât, prin Ordonanță de Urgență, ca probele orale ale examenului de Bacalaureat din acest an să nu mai aibă loc. Conform OUG, recunoașterea acestor competențe se va echivala.

"Pentru anul școlar 2019-2020, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal și probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.", se arată în comunicatul Ministerului Educației.

Prin aceeași Ordonanță de Urgență aprobată în ședința de joi, se acordă dreptul elevilor de a circula gratuit, dus-întors, de acasă până la școală, inclusiv cu transportul în comun sau trenul.

“În Educație astăzi am făcut un pas extrem de important pe o problemă despre care au vorbit guverne la rând, dar pe care niciun guvern nu a realizat-o până la Guvernul Orban. Vorbim despre transportul gratuit pentru elevi.

Astăzi, prin OUG am decis ca operatorii de transport să asigure transportul gratuit al elevilor sub sancțiunea încetării contractelor, fie de delegare a serviciului public de transport sau chiar a retragerii licenței de traseu în cazul transportului interjudețean.

În felul acesta, sute de mii de copii care până acum erau văduviți de un drept fundamental, și anume de educație gratuită de calitate dar și de siguranță a vieții personale, au primit o mână de ajutor din partea Guvernului Orban”, a declarat viceprim-ministrul Raluca Turcan.

Potrivit vicepremierului, elevii nu vor mai fi nevoiți să achiziționeze bilet sau abonament pentru drumul de acasă la școală și înapoi, iar gratuitatea se aplică inclusiv transportului cu trenul, metroul sau cel public în comun.