Cea mai recentă apariție a lui Florian Coldea, controversatul general SRI, îl arată pe acesta salutându-l într-n fel aparte pe șeful Armatei, Nicolae Ciucă. Salutul dubios amintește de coduri masonice.

Intrat într-un con de umbră după ce a fost trecut în rezervă ca urmare a tuturor controverselor în care a fost implicat privind activitatea în fruntea SRI, generalul Florian Coldea și-a refăcut apariția cu ocazia unei conferințe pe securitate.

Mai exact, fostul număr 2 din SRI a putut fi văzut la conferința "Security Challenges in the Balkans” ce a avut loc la Timișoara. Aici, o imagine realizată de Inquam Photos îl ilustrează în timp ce se salută cu Nicolae Ciucă, Șeful Statului Major General al Armatei Române.

Această conferință a fost organizată de către Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu asociația New Strategy Center și a avut ca rol provocările clasice și emergente de securitate din regiunea Balcanilor.

Printre speakeri s-au mai numărat Generalul Mircea Mîndrescu, Generalul Ben Hodges (fost comandat al trupelor americane din Europa), Dan Dungaciu, ministrul Ramona Mănescu, ambasadorul Emil Hurezeanu, ambasadori și cercetători în domeniu.