Foto: InquamPhotos/Octav Ganea



Aurelian Bădulescu, viceprimarul PSD al Capitalei și mâna dreaptă a primarului Gabriela Firea, l-a împiedicat pe Nicușor Dan să susțină o conferință de presă.



Candidatul USR-PNL pentru Primăria Capitalei avea programată, vineri, o conferință unde prezenta „nerealizările” Gabrielei Firea la exact 4 ani de când a preluat mandatul.



Conferința a fost însă perturbată de prezența viceprimarului PSD Aurelian Bădulescu care a apărut la fața locului cu un dulap, vociferând în permanență peste discursul lui Nicușor Dan și stând lipit de acesta, în ciuda regelementărilor în vigoare referitoare la distanțarea socială.



„Stați la 2 metri de mine”, i-a răspuns Nicușor Dan.



La un moment dat, însă, Aurelian Bădulescu nu doar că a stat umăr la umăr cu acesta, dar l-a și îmbrâncit pe Nicușor Dan.



Câteva persoane au huiduit, iar viceprimarul PSD al capitalei a spus că-l înjură pe Nicușor Dan, moment în care acele persoane i-au spus lui Aurelian Bădulescu că de fapt îl înjură pe el.



Tot acest scandal a avut loc pe marginea drumului, în Prelungirea Ghencea, în timp ce mașinile circulau pe lângă ei, iar șoferii claxonau.

La fața locului au ajuns mai multe persoane de la PMB și PNL, dar și directorul STB.