Un avion comercial al companiei Ukraine International Airlines cu cel puțin 170 de pasageri la bord s-a prăbuşit miercuri, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran.


Aparatul de zbor a căzut în apropierea aeroportului şi a fost cuprins de flăcări. Un reprezentant al Ministerului de Externe ucrainean a declarat la Kiev că toate persoanele aflate în avion şi-au pierdut viaţa.

Deocamdată nu există o declaraţie din partea companiei Ukraine International Airlines.

''Focul este atât de intens încât nu putem efectua nicio operaţiune de salvare. Avem 22 de ambulanţe, patru autospeciale şi un elicopter la locul incidentului'', a declarat şeful Serviciului pentru situaţii de urgenţă iranian, Pirhossein Koulivand, pentru postul de televiziune public iranian.

Reza Jafarzadeh, purtător de cuvânt al Organizaţiei pentru aviaţie civilă din Iran, a declarat că numărul pasagerilor aflaţi la bord era 170.

Potrivit serviciului de monitorizare a zborurilor FlightRadar24, avionul care s-a prăbuşit efectua zborul PS 752 şi se îndrepta spre Kiev. Avionul era în funcţiune de trei ani.

Agenţia de presă oficială iraniană a menţionat că potrivit informaţiilor preliminare ''avionul se îndrepta spre Kiev şi avea la bord 180 de persoane''.

Avionul s-a prăbușit la scurt timp după atacul iranian cu rachete asupra bazelor militare americane. Cu toate acestea, explicația autorităților pentru prăbușirea avionului civil Boeing 737 este „defecțiune tehnică”.