Obedienţa faţã de şef la Primãria Capitalei capãta conotaţii periculoase. Direcția Transporturi, Administrația Străzilor și Poliția Locală o aşteaptã pe primãriţã cu “o nouă măsură pentru degrevarea traficului rutier”, de parcã ar mai exista alta.

Pe traseul zilnic al Gabrielei Firea, Voluntari-Bucureşti şi retur, tradicul muritorilor de rând a fost deviat.

Prima mãsurã luatã de Primãria Capitalei pentru confortul lui Firea a fost montarea gardurilor despãrţitoare pentru ca primãriţa sã poatã circula lejer pe linia de tramvai. Acestea au fost montate de la capãtul liniei de tramvai 21 pânã la Piaţa Latinã, intersecţia dintre Calea Moşilor şi Bulevardul Carol. Dupã mai bine de un an, s-a venit cu “altã soluţie”. Într-un comunicat postat pe site-ul PMB suntem anunţaţi cã traficul a fost deviat pe o străduță laterală pe circa 300 de metri în zona Colentina. Având în vedere că la orele de vârf – din pricina circulației intense spre centrele comerciale din zona Colentina – se creau ambuteiaje, soluția implementată a fost stabilirea unei noi rute care să preia o parte din fluxul către marile magazine. Astfel, pe sensul de mers spre centrul Capitalei (DN2/E85 – Șoseaua Colentina – zona pod Europa), ruta care poate fi folosită acum este prin strada Suceava, strada Joagărului, strada Puieților și, prin stânga, spre intrarea în complexurile comerciale”, se aratã în comunicat. Interesant este titlul comunicatului: Noi măsuri de sistematizare a traficului în București.



Potrivit anunţului, “n
oua rută este semnalizată, în prezent, cu indicatoare rutiere, astfel încât participanții la trafic să o poată identifica cât mai ușor. Soluția – care, deja, și-a dovedit utilitatea – face parte dintr-un set întreg de măsuri care urmează a fi luate pentru descongestionarea traficului, în special la intrările în Capitală”, se mai explicã în comunicat.