În urma anunțului președintelui privind eliminarea restricțiilor impuse prin starea de urgență, începând cu 15 mai, mai multe ipoteze au fost vehiculate în legătură cu modul în care va fi gestionată pandemia după această dată.

Conform ultimelor informații, pentru a putea menține legal anumite restricții, Guvernul și Președintele analizează ipoteza declarării stării de alertă după data de 15 mai.

Liderii PNL se vor întâlni marți seară în ședință pentru a veni cu propuneri privind cea mai bună cale de urmat pentru repornirea treptată a economiei începând cu 15 mai și, totodată, protejarea populației de riscul infectării.

Potrivit legii, starea de alertă se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență.

Conform OUG nr. 21/2004, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.

Starea de alertă nu trebuie aprobată de Parlament. Ea se aprobă prin hotărâre, de către CNSSU, cu avizul premierului.