Primul furnizor de programe MBA româno-americane din România, ASEBUSS, ȋși oferă susținerea pentru mediul de afaceri, printr-o serie de evenimente online, orientate către comunitatea de business, studenți, absolvenți și companiile acestora, ȋn noul context creat de criza globală.

Conform unui studiu PwC, privind impactul pandemiei de COVID-19 asupra afacerilor, 18% dintre respondenți estimează o scădere a veniturilor de până la 20%, 6% între 20-50%, iar 2% consideră că diminuarea va fi între 50-80%. 65% dintre companii nu au făcut ȋncă evaluări.

„Pornim de la faptul că avem ca parteneri două universități americane de prestigiu – Kennesaw State University și Washburn University - precum și cea mai mare comunitate de alumni din România – peste 1.500 de manageri și antreprenori, din 15 țări. Avem, de asemenea, și o experiență relevantă – de peste 25 de ani ȋncurajăm business networking-ul de calitate. Credem ȋn puterea comunității și știm cât de important este să te poți ajuta cu sfaturi, recomandări, idei, chiar și cu parteneriate sau comenzi, cu dezvoltarea sau protejarea, conservarea afacerii, evaluarea și vânzarea ei, după caz.", a declarat Prof. Ovidiu Dȋmbean-Creta, Rectorul ASEBUSS.

Evenimentul „Business Education as Game-Changer", organizat ca online panel, pe 25 martie, de la ora 18:30, va reuni 4 alumni CEO din diferite industrii, care vor discuta despre decizii de business ȋn criză și despre bune practici ȋn leadership care ajută companiile să răspundă eficient, ȋn această situație fără precedent. Invitații vor fi Daniel Boaje (CEO McDonald's), Andreea Pipernea (CEO NN Pensii), Adrian Stanciu (GM Emerson Technik) și Emil Bituleanu (CEO Libra Internet Bank) – toți alumni ASEBUSS din generații diferite – iar moderarea discuțiilor o va face Ovidiu Dȋmbean-Creta, Rectorul instituției. Evenimentul este publicat pe paginile de Facebook și LinkedIn ale școlii și va putea fi accesat de către toți cei interesați.

Asociația absolvenților ASEBUSS – Business Club (powered by) ASEBUSS – va organiza periodic o serie de evenimente online, ȋn care vor fi discutate subiecte de actualitate și posibile soluții pentru diferite industrii, ȋncepand cu cele mai afectate de pandemia de coronavirus. Primul eveniment, pe teme de fiscalitate și contabilitate, este programat pentru finalul lunii martie.

Cursurile programelor de MBA ale ASEBUSS se mută online

Contextul creat de pandemie schimbă și lumea educației în afaceri. Dacă ȋn 2018, 63% dintre liderii universităților de prestigiu din ȋntreaga lume credeau că, până ȋn 2030, programele de studiu se vor desfășura 100% online, realitatea de astăzi ne arată că acest lucru s-ar putea ȋntâmpla mult mai devreme.

„Deja de mai bine de un an purtăm discuții la nivelul școlii despre trecerea parțială a cursurilor ȋn online. Multe programe de MBA din afară, inclusiv partenerii noștri americani, au făcut acest pas; eram și noi pregătiți din punct de vedere tehnic, ȋnsă am tot amânat pentru că punem mare accent pe interacțiunea live din clasă. Iată, ȋnsă, că această criză cauzată de coronavirus accelerează procesul de digitalizare a ȋntregii noastre vieți și implicit a modului de a face afaceri, indiferent de domeniu, de industrie. Este ceea ce discutam cu cursanții ASEBUSS, ȋn noul curs Business și Digital Transformation, susținut ȋmpreună cu alumni practicieni, care oferă o mai bună ȋnțelegere a modului de a face business folosind tehnologia, pentru a deveni mai competitivi pe piața ȋn care activează", a arătat Prof. Ovidiu Dȋmbean-Creta, Rectorul ASEBUSS.

Ȋn acest context, o măsură a ASEBUSS ȋn vederea protejării corpului profesoral și a cursanților este mutarea tuturor cursurilor online. Astfel, programele Executive MBA și Entrepreneurial MBA ale Școlii de Afaceri se vor desfășura prin intermediul platformei Microsoft Teams, care permite predarea și interacțiunea online, ȋmpărtășirea de fișiere, dar și lucrul ȋn echipă, pentru studiile de caz.

„Ȋn ceea ce privește trecerea claselor ȋn online, nu simțim că activitatea noastră are ȋn vreun fel de suferit, dimpotrivă. Este un moment dificil pentru economie, iar cursanții noștri sunt manageri și antreprenori care se confruntă cu tot felul de provocări în perioada aceasta, așa că le suntem, mai mult ca oricând, aproape, chiar și ȋn afara orelor de curs", a spus Prof. Ovidiu Dȋmbean-Creta, Rectorul ASEBUSS.

Reprezentanții ASEBUSS susțin că educația de business, precum și apartenența la o comunitate de manageri și antreprenori, sunt elemente care pot face diferența pe timpul perioadelor de criză.

„MBA-ul te pregătește pentru multe situații care pot apărea ȋn viața unei companii. Fie că trebuie să gestionezi o prăbușire a business-ului, fie că trebuie să speculezi anumite oportunități care apar ȋn criză, MBA-ul te pregatește să te adaptezi, să fii deschis și curajos, dar rațional, măsurându-ți profesionist pașii. MBA-ul te trece ȋn 1-2 ani printr-o sumedenie de studii de caz și experiențe reale, pe care nu ai cum să le ȋntâlnești ȋntr-o viață de om, chiar la final de carieră. Și ȋnveți asta, acumulezi din experiențele altora, de tânăr, astfel ȋncât să nu te sperie nicio criză, pentru că vei ști ce să faci, ce măsuri să iei, cum și ce să vorbești cu oamenii, cu toți colaboratorii interni și externi", a conchis Rectorul ASEBUSS.

ASEBUSS este primul furnizor de programe MBA româno-americane din România, cu activitate pe piața serviciilor de business education ȋncă din 1993. În prezent, derulează două programe – Executive MBA și Entrepreneurial MBA, ambele în parteneriat cu universități americane de prestigiu. ASEBUSS are cea mai mare comunitate de alumni din România – peste 1.500 de manageri și antreprenori. Absolvenții ASEBUSS conduc companii mari din domenii precum farma, retail, producție sau IT.