Viceprimarul Sectorului 2 al Capitalei, Dan Cristian Popescu, în calitate de vicepreședinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Sectorului, a convocat joi, 27 februarie 2020, membrii comitetului pentru a stabili măsurile privind combaterea posibilei epidemii de coronavirus.

Printre măsurile dispuse de viceprimar a fost și montarea de dispensere cu gel dezinfectant, asemănătoare cu cele instalate în unitățile de învățământ de pe raza sectorului 2, în zonele cu trafic intens.

Deși lista acțiunilor care vor fi întreprinse în sector în legătură cu o eventuală epidemie de coronavirus este amplă, viceprimarul a declarat că acestea sunt doar măsuri de prevenție, menite să păstreze populația în siguranță și nicidecum să amplifice panica deja instalată în societate.

„Este de datoria noastră să ne pregătim pentru orice scenariu și să facem toate demersurile astfel încât cetățenii sectorului să fie protejați. În acest moment nu există niciun motiv de alarmare și îi îndemn pe toți locuitorii sectorului să se informeze din surse credibile și să nu cadă în capcana știrilor care exagerează gravitatea situației. Printre deciziile pe care le-am luat astăzi se numără și o campanie de diseminare a informației corecte atât cu privire la evoluția unei eventuale epidemii, cât și cu privire la măsurile de prevenire, conform recomandărilor Ministerului Sănătății.”, a declarat Popescu.

Măsurile privind combaterea posibilei epidemii de coronavirus care vor fi implementate în Sectorul 2:

- Constituirea, temporar, a Comitetului pentru prevenirea și gestionarea infecțiilor cu coronavirus la nivelul Sectorului 2;

- Dacă vor fi cazuri de izolare voluntară la domiciliu a cetățenilor sectorului 2, Poliția Locală Sector 2 în colaborare cu Poliția Sectorului 2 vor supraveghea locațiile respective și vor lua măsurile ce se impun împotriva acelora care nu respectă perioadele de carantină și locațiile stabilite;

- Dacă vor exista cetățeni în izolare la domiciliu, Primăria Sectorului 2 îi va sprijini cu asigurarea alimentelor necesare și a altor necesități de trai pe perioada în care aceștia se află în izolare la domiciliu. Distribuirea produselor alimentare se va face de către D.G.A.S.P.C. Sector 2 cu mijloace de transport proprii și de la Poliția Locală Sector 2;

- Organizarea de puncte de dezinfecție la intrările în locațiile cu trafic intens de persoane (mall-uri, supermarketuri, unități de învățământ, piețe, locuri unde se lucrează cu publicul etc.), asigurate cu materialele necesare de către administratorii spațiilor respective;

- Afișarea în locațiile mai sus-menționate a măsurilor de prevenție recomandate de Ministerul Sănătății;

- La nivelul Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 s-a constituit o comisie pentru prevenirea coronavirusului, care a dispus distribuirea de afișe în unitățile de învățământ din sectorul 2, cuprinzând măsurile de prevenire și recomandările transmise de Ministerul Sănătății. Totodată, D.G.A.P.I. Sector 2 monitorizează toate unitățile de învățământ pentru verificarea stocurilor cu soluții pentru dezinfectare și sprijinirea în vederea achiziționării acestora, în regim de urgență.

La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE destinată cetățenilor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID – 19 pot apela numărul 0800800358.