Un proiect inițiat de viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, prin care asociațiile de proprietari primesc un sprijin financiar pentru colectarea selectiva a fost aprobat, joi, în ședința Consiliului Local.


Proiectul prevede acordarea unei subvenții în vederea instalării de platforme supraterane închise pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere.

„Oamenii ne cer mereu la ȋntâlniri un loc, ȋn afara blocului, pentru a pune reciclabilele. Practic, această măsură vine ca un răspuns la cererile primite și e și o măsură firească, modernă. Toate blocurile nou construite au ghene exterioare, așa e legislația”, a spus viceprimarul ȋn ședința de azi.

Ca de obicei, consilierii USR au avut obiecții și comentarii. Printre ele s-a numărat și faptul că aceste platforme arată „urât” sau că ele ar duce la apariția gândacilor sau a șobolanilor.

Viceprimarul a explicat că tocmai, prin amplasarea lor ȋn afara blocurilor, insectele sau rozătoarele nu ȋși vor mai face apariția pe țevi și ȋn casele oamenilor.

Hotărârea Consiliului Local a trecut cu 18 voturi pentru, 2 împotrivă și 3 abțineri.

Propunerea viceprimarului PNL, Dan Cristian Popescu, este ca asociațiile de proprietari care doresc să participe activ la colectarea selectivă să primească o subvenție de 50%,
în limita a 6.000 de lei, pentru instalarea acelor platforme.



Aceasta este încă o măsură luată pentru prevenirea și diminuarea riscurilor generate de depozitarea deșeurilor menajere pentru mediu și sănătatea populației. Colectarea selectivă este una dintre angajamentele asumate de România ȋn fața Uniunii Europene.