Guvernul se va reuni ȋn această seară în ședință extraordinară pentru a discuta dacă va prelungi starea de alertă, precum și pentru a adopta raportul privind perioada stării de urgență, conform surselor Digi24.ro.

Înainte de ședința executivului va avea loc și o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență unde vor fi analizate eventualele propuneri pentru perioada următoare. Se pare că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, pe întreg teritoriul României.

Aceasta expiră pe 16 iulie. Conform decizie CCR, dar și a legii aflate în vigoare, prelungirea stării de alertă se face fără acordul Parlamentului. De asemenea, documentul nu va putea fi modificat de Parlament.

Guvernul nu are în vedere alte măsuri de relaxare, susțin surse guvernamentale, din cauza numărului mare de cazuri noi de coronavirus și a evoluției pandemiei. Este însă posibil să fie luate măsuri suplimentare, printre care închiderea teraselor după ora 10 seara.

„Va trebui să ne gândim foarte serios dacă luăm și noi măsuri care au fost luate în alte țări, pentru ora 22 sau 23 să fie închise astfel de activități. Va trebui să facem o analiză, dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea regulilor, va trebui să luăm astfel de decizii”, a declarat recent, premierul Orban.

Toate propunerile vor fi însă analizate într-o ședință a CNSU, înaintea ședinței de guvern.