Senatul va vota în plen, în această seară, proiectul de lege transmis de Guvern pentru reglementarea stării de alertă. Conform declarațiilor președintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, proiectul va fi trimis ulterior Camerei Deputaților care se va mobiliza miercuri pentru a vota, în calitate de cameră decizională.

Chiar dacă proiectul va trece de votul Parlamentului, până la intrarea acestuia în vigoare rămân totuși trei zile în care restricțiile nu vor fi acoperite de niciun cadru legal.

Robert Cazanciuc a vorbit și responsabilitatea de care au dat dovadă parlamentarii dar și despre efortul extraordinar pe care aceștia îl depun pentru a vota în procedură de urgență. Aparent, Cazanciuc uită să ia în considerare că senatorii și deputații nu vor fi totuși prezenți fizic la Parlament, iar pe toată perioada crizei au încasat integral veniturile din activitatea parlamentară.

„Am văzut puţin mai devreme declaraţia preşedintelui Iohannis, dar, din păcate, nu am văzut nicio vorbă despre ce se întâmplă cu cele trei zile în care, practic, românii nu vor avea niciun fel de reglementare. Am auzit însă încă o dată un apel al preşedintelui Iohannis către Parlament la responsabilitate. Parlamentul României, ca de obicei, a fost responsabil, va vota astăzi în scurt timp în Senat proiectul de lege, vom trimite astăzi către Cameră, Camera Deputaţilor se va mobiliza mâine pentru un vot în procedură de urgenţă şi îl vom trimite în procedura de promulgare. Dar, cu toate aceste eforturi ale parlamentarilor, rămân în continuare trei zile până la momentul la care orice formă de modificare va fi în Monitorul Oficial cu efecte depline”, a declarat Robert Cazanciuc.

Pentru acoperirea celor trei zile în care teoretic se revine la starea de normalitate, de dinaintea stării de urgență, adică fără niciun fel de restricții, Cazanciuc a menționat posibilitatea ca președintele să prelungească starea de urgență cu încă trei zile.