La propunerea lui Eugen Teodorovici, premierul Viorica Dăncilă a agreat idea unui nou Guvern. Acesta ar urma să aibă maximum 19 ministere, dar prima ciornă a noului Executiv are doar 17. Abia marțea viitoare CEx PSD va vota varianta finală, iar miercuri va fi dusă în Parlament pentru vot. Surse din PSD spun că nu vor dispărea doar 6-7 ministere, ci și mai mulți actuali miniștri. Dăncilă urmărește să vină cu multe fețe noi în fruntea ministerelor, mai ales din ALDE.

Una dintre aberațiile noului Guvern este trecerea Sportului la Educație. O variantă ar fi transformarea Ministerului Sportului în agenție guvernamentală.

Lista ministerelor arată astfel:

1. Dezvoltare

2. Interne

3. Externe

4. Apărare

5. Finanțe

6. Justiție

7. Agricultură

8. Mediu

9. Educație

10. Sănătate

11. Cultură

12. Fonduri UE

13. Transporturi

14. Muncă

15. Economie

16. Comunicații

17. Relaţia cu Parlamentul

Prin PSD se vorbește despre desființarea unor ministere ”satelit”, care vor fi preluate de ministerele ”de forță”.

Variantele discutate în PSD sunt:

  • Apele și Pădurile trec la Mediu
  • Afacerile europene trec la Externe
  • Cercetarea trece la Educație
  • Românii de Pretutindeni trec fie la Cultură, fie la Externe
  • Energia merge la Economie
  • Turismul merge la Tineret sau la Dezvoltare
  • Tineretul și Sportul merg la Educație
  • IMM-urile trec la Economie sau rămân minister de sine stătător