Mare forfotă şi derută în Primăria Capitalei, după ce “mâna dreaptă” a Gabrielei Firea a demisionat. De această dată ar fi vorba despre o ceartă ca la uşa cortului între primăriṭă şi Speranṭa Cliseru, care a fost primar general de facto cât timp Firea a fost bolnavă.

Deşi este funcṭionar public şi trecuse concursul de şef pe relaṭii internaṭionale, Speranṭa Cliseru a revenit în Primăria Capitalei după episodul 10 august 2018, când era prefect. Destituită în decembrie, de la începutul anului, a revenit în primărie pe post de consilier personal al baronesei de Bucureşti-Ilfov. Ea era cerberul de care se lovea orice angajat care ar fi vrut să vorbească cu primăriṭa. Numai că, pe timpul absenṭei lui Firea, deciziile lui Cliseru, cea care a condus de fapt Primăria Capitalei, nu au fost pe placul acesteia. Mai mult, în interviul televizat din ziua de Paşte, Florentin Pandele, soṭul primăriṭei, vorbea despre “trădarea unor apropiaṭi” ai lui Firea. Nimeni nu s-a gândit la Cliseru, care părea cea mai răbdătoare fiinṭă în relaṭia cu Firea. Doar oficial, Speranṭa Cliseru coordona problemele de mobilitate şi infrastructură, rămase mult în urmă, unde de fapt nu s-a făcut nimic în mandatul lui Firea.

Demisă sau propulsată?

Ne amintim că Speranṭa Cliseru a mai demisionat o dată. Se întâmpla doar după câteva săptămâni după concursul amintit. Până să circule informaṭia, ea fusese deja numită prefect al Capitalei prin detaşare. După 10 august, toată lumea ştia de ea. Pe 20 decembrie 2018, Speranta Cliseru a fost demisă mai ales că ea acuza Jandarmeria pentru gazarea protestatarilor. Unii spun că, de această dată, cearta a fost imensă între Firea şi Cliseru, primăriṭa simṭindu-se trădată.

Având în vedere că ea era “omul de casă” al familiei Pandele, sunt sceptici care nu cred că ea va dispărea din peisajul clanului din Voluntari. “I se va găsi un post călduṭ”, spun unii. Alṭii susṭin că “nu va pleca Cliseru cât este un ciolan de ros”. După episodul “sârmei” înghiṭite de Firea, glumeṭii spun că s-ar fi certat de lungimea sârmei înghiṭite, care le-ar fi otrăvit pe amândouă, Cliseru lăudându-se cu una de vreo 10 cm, iar Firea doar de 3 cm.