După luni întregi în care unul dintre principalele bulevarde din Sectorul 3 a fost închis, Primăria S3 a deschis circulația rutieră, doar că nu și pentru transportul în comun. Autobuzele de pe traseul 104 continuă să circule pe o rută ocolitoare, pe străduțele înguste, unde deseori pierd zeci de minute blocate în trafic.
Inițial, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a promis că circulația în zonă se va deschide pe 15 septembrie. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. Pe 15 decembrie, traficul pe segmentul de bulevard s-a reluat în sfârșit. S-au deschis, în schimb, doar două benzi pe sens, dar autobuzele 104, cele circulate de atât de mulți bucureșteni, încă nu folosesc ruta.

La solicitarea ziare.com, reprezentanții Primăriei Sectorului 3 au transmis că porțiunea de bulevard a fost reconstruită trainic, iar autobuzele pot circulă fără nicio restricție pe el. În plus, chiar dacă nu s-a reluat circulația pe toate benzile bulevardului, e destul loc pentru autobuze. La urmă urmei, dacă acum acestea încap pe străzi cu doar o bandă pe sens, cu siguranță că ar avea loc și pe un bulevard cu două benzi pe sens, au mai apreciat reprezentnatii Primăriei Sectorului 3. Aceștia au mai transmis și că decizia de a reconfigura traseul 104 nu aparține, însă, primăriei de sector, ci STB SA.