Toate presiunile PSD asupra Comisiei JURI și încercările de tranzacționare a două apartamente pentru stingerea datoriei Rovanei Plumb au fost inutile. Candidatura pentru funcția de comisar European pe Transporturi a Rovanei Plumb a fost respinsă definitiv.

Cu 13 voturi contra și 7 pentru, candidata României, Rovana Plumb a fost respinsă irevocabil de Comisia JURI. Alături de ea și candidatul Ungariei, Laszlo Trocsanyi, a avut aceeași soartă. Guvernele României și Ungariei urmează să propună alți candidați. Președintele Klaus Iohannis i-a transmis primului ministru Dăncilă că o așteaptă miercuri la consultări pentru nominalizarea altui candidat.

Rovana Plumb a transmis luni Comisiei juridice din PE un document în care anunţa că a convenit să ramburseze suma de 800.000 de lei care figura ca datorie, şi care a fost de fapt donaţia pentru PSD în campania electorală, oferind două apartamente care se regăsesc în declaraţia sa de avere, acestea fiind acceptate pentru stingerea datoriei. De asemenea, ea preciza că datoria care a provocat îngrijorarea comisiei nu mai există, iar situaţia va fi soluţionată efectiv până în 23 octombrie când ar urma să fie votată noua comisie Europeană în plenul PE.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, anunță că decizia Comisiei JURI încalcă regulamentul Parlamentului European.

Primul ministru, Viorica Dăncilă, va face precizări în această seară.