Două transporturi de măști chirurgicale, mănuși, combinezoane și alte echipamente medicale de protecție vor ajunge joi și vineri în România. Materialele au fost donate țării noastre de Guvernul Emiratelor Arabe Unite.

"Este vorba de 3 milioane de măşti, 2,7 milioane de mănuşi de examinare, 84.000 de mănuşi de protecţie, 37.000 de combinezoane, 20.500 ochelari de protecţie", a declarat Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul şedinţei de Guvern.

Premierul Ludovic Orban i-a solicitat ministrului de Externe să hotărască de comun acord o întrevedere cu ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Bucureşti pentru a-şi exprima direct "gratitudinea" pentru ajutorul "extrem de benefic şi de util".

Totodată, ministrul Afacerilor Externe a solicitat introducerea pe ordinea de zi suplimentară a unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, cu completările ulterioare.

"Avem toate avizele. Este vorba despre o prevedere care dă posibilitatea MAE să deconteze şi alte cheltuieli decât cele care erau aprobate deja", a explicat Aurescu.