În condițile în care numărul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus a depășit două milioane, iar peste 140.000 de persoane și-au pierdut viața, statele europene aplică strategii diferite pentru gestionarea crizei.

În Marea Britanie, măsurile de izolare socială vor fi prelungite cu cel puţin trei săptămâni. Autoritățile de la Londra consideră că relaxarea oricăreia dintre măsurile existente în prezent ar putea reprezenta un pericol pentru sănătatea publică şi economie.

La polul opus se situează Elveția, care a început o relaxare treptată a restricțiilor. Cabinetele medicale, saloanele de coafură, masaj şi înfrumuseţare, florăriile vor putea fi deschise din 27 aprilie, cu condiţia aplicării măsurilor de protecţie a clienţilor şi angajaţilor. Conform planului autorităților, dacă situaţia o va permite, şcolile publice şi restul magazinelor îşi vor putea deschide porţile pe 11 mai.

Și Germania pare să adopte aceeași strategie de diminuare a măsurilor extreme de prevenție. Școlile din Germania se vor redeschide treptat, începând cu data de 4 mai. Pe lângă redeschiderea parţială a şcolilor şi liceelor, guvernul va permite și reluarea activității în magazinele cu o suprafaţă mai mică de 800 de metri pătraţi.

Cehia este primul stat european în care viaţa s-a întors la normalitate. La începutul lunii aprilie s-au redeschis magazinele de bricolaj, cele de papetărie sau atelierele de reparaţii ale bicicletelor. Oamenii pot ieşi afară pentru a face sport, dar nu în grupuri mai mari de două persoane.

Cehia a fost una dintre primele ţări care a impus stare de urgenţă, iar măştile au devenit obligatorii.

Situația îmbolnăvirilor în Suedia este în continuare îngrijorătoare, cu toate acestea autoritățile au decis să mențină deschise barurile, restaurantele și școlile. Guvernul a interzis adunările cu mai mult de 50 de persoane, dar antrenamentele echipelor sportive din țară decurg normal.

Situația stă cu totul diferit în Grecia. Sărbătoarea Paștelui aduce îngrijorare la Atena. Autoritățile pregătesc o mobilizare fără precedent a forțelor de ordine pentru a împiedica circulația în acest weekend.


Aproape 52.000 de membri ai forţelor de ordine vor patrula pe străzi în acest weekend şi poliţişti stagiari vor fi trimişi pentru a consolida echipajele prezente în posturile de poliţie.


Paştele este cea mai mare sărbătoare religioasă din Grecia, iar bisericile înregistrează cu această ocazie cel mai ridicat grad de frecventare. Paştele este, de asemenea, ocazia pentru numeroşi greci de a merge în satele lor de origine şi de a participa la festivităţile religioase, unde comunităţile organizează şi mese publice.

Autorităţile elene au avertizează însă că această tradiţie ar putea avea efecte dezastruoase asupra luptei împotriva răspândirii noului coronavirus.

Guvernul elen a anunţat că din cauza măsurilor de izolare la domiciliu, nici adunările la biserici cu ocazia Paştelui, nici reuniunile familiale nu sunt autorizate în acest an.