Refendumul pentru revizuirea Constituției ar putea avea loc în același timp cu prezidențialele. Anunțul a fost făcut de preşedintele PNL, Ludovic Orban, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis.

Orban a precizat că PNL susţine clar şi ideea de refacere a dezbaterii publice pentru a genera o legislaţie europeană în domeniul justiţiei, care să ţină cont de recomandările MCV, ale Comisiei de la Veneţia şi GRECO. PNL va susţine toate iniţiativele de revizuire a Constituţiei şi orice alte iniţiative care sunt necesare pentru a transpune voinţa cetăţenilor”, a mai afirmat Orban. Liderul PNL a precizat că „ar fi o soluţie bună să se ajungă la referendum odată cu alegerile prezidenţiale, pentru că e şi mai bine, şi mai potrivit, şi mai ieftin”.

Textul moţiunii de cenzură va fi gata foarte curând şi moţiunea va fi depusă înaintea încheierii sesiunii parlamentare, a mai spus Orban. El a mai spus că PNL nu susţine alegerea preşedinţilor de CJ prin vot uninominal. „E ruşinos pentru Oprişan că se prevalează de o consultare internă făcută în cadrul Uniunii Consiliilor Judeţene. (…) Poziţia oficială a PNL e poziţia exprimată de mine. Prin această OUG, Guvernul a arătat că e în continuare prizonierul vechililor roşii. (…) Vom sesiza Avocatul Poporului să atace la CCR această ordonanţă”.