Consiliul Local al Sectorului 2 a aprobat schema de finanțare pentru reabilitarea lifturilor. Hotărârea vine după ce mai multe asociații de proprietari au solicitat acest lucru, costurile fiind variabile, dar foarte mari. Proiectul a fost propus de viceprimarul liberal Dan Cristian Popescu încă de pe vremea când era deputat în Parlamentl României, dar nicio primărie nu l-a pus în aplicare.

Primăria Sectorului 2 nu poate face o evaluare a proiectului, pentru că sunt foarte multe componente variabile pentru fiecare bloc sau lift. Potrivit informațiilor noastre, se va începe cu reabilitarea lifturilor din blocurile aflate în proces de reabilitare termică. De asemenea, pot solicita modernizarea lifturilor și asociațiile ale căror clădiri nu sunt reabilitate. În planul primăriei sunt incluse și instituții care funționează pe teritoriul Sectorului 2. Persoanele în vârstă care locuiesc la etaje superioare sau au probleme de deplasare sunt cele care sunt cele mai încântate de acest proiect. Toate condițiile de includere in proiect pot fi accesate pe adresa file:///C:/Users/Carol/Downloads/14%20ph%20schema%20finantare%20reabilitare%20ascensoare.pdf