Președintele Klaus Iohannis urmează să se ȋntâlnească astăzi cu partidele parlamenttare ȋn vederea desemnării unui nou prim-ministru. Iată programul consultărilor de la Cotroceni.

Liderii partidelor vor veni la Cotroceni de la ora 13.00:

13:00 - Partidul Național Liberal (PNL);

13:30 – Partidul Social Democrat (PSD);

14:00 – Uniunea Salvați România (USR);

14:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

15:00 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);

15:30 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);

16:00 – Grupul parlamentar Pro Europa;

16:30 – Grupul parlamentar al minorităților naționale.

”Nu avem niciun moment de pierdut. Solicit imperativ Parlamentului să lucreze cu celeritate, astfel încât săptămâna viitoare să fie învestit un Guvern cu puteri depline, un guvern împreună cu care pot să mă dedic sută la sută combaterii efectelor răspândirii noului coronavirus, având atunci la dispoziție toate pârghiile pentru a lua măsurile ce se impun. Prioritatea zero în aceste zile este protejarea sănătății oamenilor. De aceea, repet, răfuielile și meciurile politice nu-și au deloc rostul în actualul context. Traversăm o perioadă foarte complicată, fără precedent, în care lucrurile evoluează rapid și imprevizibil”, a declarat șeful statului ȋntr-o conferință de presă, joi seara.