Ministerul Finanțelor a publicat, azi dimineață, proiectul Ordonanței de Urgență cu privire la rectificarea bugetului de stat pe 2019. Acesta prevede pentru anul ȋn curs un deficit bugetar estimat de 4,3% din PIB.

Cele cinci ministere care vor pierde bani sunt:

Ministerul Educației: -2.080,0 milioane lei.

Ministerul Transporturilor: -1.084,2 milioane lei.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: -1.065,9 milioane lei.

Ministerul Fondurilor Europene: -302,3 milioane lei.

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale: -110,9 milioane lei.

Și de la Secretariatul General al Guvernului se vor lua 227,5 milioane lei.

Ȋn același timp, cinci ministere vor primi fonduri suplimentare:

Ministerul Muncii și Justiției Sociale: +3.982,3 milioane lei.

Ministerul Sănătății: +2.898,9 milioane lei.

Ministerul Dezvoltarii Regionale și Administrației Publice: +1.763,7 milioane lei.

Ministerul Finanțelor Publice - Actiuni Generale: +388,3 milioane lei.

Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat: +299,0 milioane lei.

Ministerul Finanțelor Publice: +236,0 milioane lei.

Tot astăzi, cei patru șefi ANAF au fost demiși. Motivarea Guvernului este că Fiscul a colectat prea puțin față de cât se angajase.