Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că Programul IMM Invest de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii se derulează în parametri. Până în acest moment, 3.083 de companii au accesat finanțarea, iar în două săptămâni este de așteptat ca numărul să ajungă la 10.000.


"Am eliminat câteva bariere acum câteva săptămâni, am aprobat ordonanţă de urgenţă, astăzi venim cu hotărârea de Guvern pentru aprobarea normelor. Programul IMM Invest funcţionează foarte bine. Deja am ajuns la 3.083 de companii care au luat finanţare. (...) Asta înseamnă că din plafon s-au consumat 2,45 miliarde de lei, deja. Se vede clar că ritmul s-a accelerat şi discuţia pe care am avut-o cu sistemul financiar-bancar şi faptul că am eliminat din bariere, lucrurile merg din ce în ce mai bine şi (...) sper să depăşim în două săptămâni 10.000 de companii", a precizat Cîţu, la începutul şedinţei de Guvern de joi.

El a adăugat că, anul trecut, în România aveau credite de la bănci 25.000 de IMM-uri, iar prin acest program speră să se ajungă la 40.000 de întreprinderi mici şi mijlocii care să aibă acces la finanţare.

Ministrul a afirmat că, în cazul în care va fi nevoie, plafonul pentru IMM Invest va fi suplimentat.

Orban a transmis ministrului finanțelor nevoia de a urgenta pregătirea schemei de ajutor de stat pentru garantarea creditelor la care să aibă acces și companiile mari.