Patriarhia Română este de părere că revenirea la oficierea slujbelor religioase și în interiorul lăcașurilor de cult este deja deplin justificată și adecvată actualei realități sociale românești.



Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănărescu, reîntoarcerea la slujbele tradiționale se poate face cu respectarea regulilor de distanțare fizică și cu igienizarea spațiilor liturgice.



"Revenirea la ritmurile adânci ale organismului comunitar este esențială în păstrarea echilibrului moral și spiritual al acestuia.

Istoria universală a umanității relevă indubitabil că, indiferent de gradul de secularizare, resorturile cele mai profunde ale vieții personale și sociale rămân cele de natură religioasă și că gradul de claritate morală din interiorul unei societăți este conferit de viața spirituală a acesteia.

România este o țară eminamente creștină, o largă majoritate a societății sale (civile) fiind implicată în viața reală a Bisericii Ortodoxe Române.

Aceasta a arătat cu prisosință, în cel mai practic și evident mod, că este implicată real în apărarea și promovarea sănătății publice, atitudinea sa, ca și a celorlalte culte religioase din România, fiind una exemplară pe tot parcursul perioadelor de stare de urgență și de alertă impuse de pandemie", a declarat oficialul BOR.

Anterior, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că eluarea slujbelor în interiorul bisericilor nu este luată în calcul nici de la 15 iunie.