Pădurarii vor fi dotați cu armament de serviciu, letal sau neletal și vor putea face uz de armă. De asemenea, la pensionare, personalul silvic va beneficia de o gratificaţie egală cu minimum 5 salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.

Un proiect de modificare a statutului personalului silvic a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților ca for decizional, cu 232 de voturi.

Decizia vine pe fondul creșterii, în ultimii ani, a agresiunilor împotriva pădurarilor.

Potrivit Romsilva, de la începutul acestui an s-au înregistrat 16 agresiuni asupra personalului silvic care asigură paza fondului forestier, iar între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de astfel de atacuri, în numeroase cazuri fiind necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite.