Înregistrările apărute în spatiul public privind luptele dintre amantele lui Orlando Teodorovici ar trebui să intre în atenția procurorilor. ”Orlandogate” ar trebui să fie și sfârșitul politic al discotecarului. Conversația arată felul în care sunt organizate comisiile de concurs din instituțiile statului, pentru funcții de milioane. Protagonistele înregistrării sunt fosta cumnată a ministrului Finanțelor, Diana Costache, și iubita acestuia, Loredana Amalia Constantin.

Discuția dintre cele două prietene are accente de budoar, dar ceea ce-și povestesc femeile arată cum sunt puse amantele în posturi bănoase, care gestionează fonduri imense fără să aibă pregătirea necesară. Aparent, discuția pare să fie o gelozie a amantei lui Orlando pe altă fată din minister. Dar aflăm cum ele își organizau singure comisiie care le ”examinau” pentru funcții de top, prin mâna cărora trec milioane de euro. Să nu ne mai mirăm de ce avem zero fonduri europene atrase în ultimii ani.

Cum se câștigă un post bun

Din înregistrare aflăm felul în care amantele ajung să fie numite în posturi cheie fără să aibă nici pregătirea necesară, nici talente deosebite. Concursurile pentru funcții cheie în ministere sunt simple formalități pentru ele, dar lilioane de euro sunt gestionate de fete care trec prin paturile ministeriale.
„Când are interes își ridică fusta” este una dintre frazele șocante făcute de o amantă despre altă amantă. Și mai șocant este că fetele nu sunt răsplătite cu bani, ci cu funcții strategice. În înregistrare amanta lui Teodorovici povestește cât era de supărat acesta ”că nu i-a ieșit nici la partid” să-i ia locul Vioricăi Dăncilă.

Cine sunt personajele
Loredana Amalia Constantin este fosta noră a lui Nicolae Văcăroiu. Ea a devenit cunoscută când s-a judecat cu fotbalistul Bogdan Lobonț pentru custodia copilului. Loredana a fost măritată cu Mihai Văcăroiu până în 2001 când l-a părăsit pentru Alex Erbașu dar acesta a abandonat-o. În 2003 Loredana i-a făcut un copil lui Lobonț. De atunci, fata nu a mai intrat în atenția presei până la momentul la care paparazzi CanCan nu au surprins-o în anturajul lui Orlando Teodorovici în 2015. Cu un an înainte de a fi surprinsă cu Orlando, Loredana intrase deja în lumea funcționarilor publici. Ea a primit funcția de consilier gradul 1A la departamentul de Achiziții Publice al Ministerului Fondurilor Europene. Ulterior, ea a fost transferată la Direcția Generală Programare, SMIS, Coordonare Sistem și Cooperare Europeană Internațională (unde director general este secretarul de stat Mihaela Toader). În aprilie 2019, în cele 45 de zile de interimat ale lui Teodorovici la MFE, Loredana este numită Director General Adjunct la Direcția Economică, din cadrul ministerului, post ocupat fără concurs, cu un salariu lunar de 12.000 lei.
Diana Costache este fosta cumnată a lui Teodorovici. Ea a intrat în sistemul bugetar în martie 2014, adusă de ministrul Finațelor. Inițial, ea a fost consilier la Direcția de Management Financiar.
După câteva luni a fost promovată Șef Serviciu POSCCE – Coordonare Program, Evaluare și Selecție Proiecte.
În septembrie 2018 ea a fost transferată de Teodorovici de la Ministerul Fondurilor Europene la Ministerul Finanțelor Publice.
Fără concurs, firește, a primit funcția de Director General Adjunct la Direcția Generală Pregătire ECOFIN și Asistență Comunitară. Salariul 12.000 lei.
Andreea Severa, despre care Loredana Constantin se interesa de deplasările pe care aceasta le avea programate în perioada următoare este blonda care a apărut în presa de scandal într-o escapade amoroasă cu Teodorovici. Severa a fost adusă recent în Ministerul Fondurilor Europene (aprilie 2019).
Ea este consilier superior la Direcția de Cooperare Europeană și Internațională.
Consuela Stegărescu, consiliera lui Orlando Teodorovici, este dată exemplu în înregistrări ca exemplu de persoană care a reușit repede să-și dea toate concursurile și să fie „permanentizată” pe postul ocupat la MFE.
Adriana Mărgărit este șef serviciu pentru relația cu publicul. Soțul ei lucreaza la Tarom și din povestea spusă de Constantin, el este cel care a angajat-o pe iubita gravidă a ministrului Răzvan Cuc la TAROM.
Daniela Șerban a fost casier și contabil la câteva firme în prima parte a anilor 2000. În 2011 – 2012 a fost angajată a Regiei de Apă Constanța și consilieră a senatorului Nicolae Moga, cel care a fost ministrul Internelor pentru 6 zile. În februarie 2019 a fost numită director general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. În înregistrări se vorbește că ”atunci când are un interes își ridică fusta„.


Amanta frustrată

În discuție, Loredana Constantin se plânge de faptul că Ana Maria Covaci, cel de al doilea secretar general Adjunct al Ministerului Fondurilor Europene, nu o lasă să dea concurs pe post. „Se trezește Covaci ca să le facem din nou, mâine când vine Mariana să aibă altă discuție cu ea pe comisie și să o punem și pe ea la avizat. Adică să facă ea comisia. Bă, dute-n puii mei.” spune Loredana supărată.
Iubita lui Orlando Teodorovici se plânge cumnatei acestuia că toată lumea aranjază comisiile, iar ea nu poate din cauza lui Covaci. O altă supărare este ”infestarea” de care suferă după contactul sexual cu Orlando.
Cele două femei vorbesc și despre cum îl călărește Directoarea Generală a Portului Constanța pe ministrul Cuc și cum amanta lui Cuc, gravidă, a fost angajată la TAROM.