Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, că șomajul tehnic pentru cei care lucrează în instituțiile publice nu mai este de actualitate, deoarece România se apropie de finalul stării de urgență.

Prim-ministrul a făcut aceste declarații într-o conferință de presă:

”Ne apropiem de finalul stării de urgenţă. O mare parte dintre cei care lucrează în nstituţiile publice sunt implicaţi în prima linie a bătăliei cu coronavirus, cum e Ministerul Sănătăţii. Nu poţi să operezi niciun fel de...nu poţi să renunţi la nimeni, dimpotrivă, mai avem nevoie de personal. Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii care este implicat îm derularea tutturor proiectelor. O mare parte din sectorul public este puternic turat. Ne apropiem oricum de finalul strii de urgenţă, care va fi pe 15 mai, şi nu mai este contextul necesar”.

Referitor la șomajul tehnic pentru cei care lucrează în mediul privat, premierul spune că există resurse prevăzute în buget

„O parte dintre ele (resurse, n.red.) vor fi decontate, adică vor fi susținute din bugetul UE, din sumele alocate pentru România. Avem resurse și pregătim măsurile de relansare economică, care vor trebui să țină cont de planul de relansare, în funcție de cum afectează diferite activități economice pregătim măsurile de susținere”, a mai spus Ludovic Orban.