Premierul Ludovic Orban va avea în această săptămână o nouă întâlnire cu reprezentanții din industria HoReCa. El a precizat că nu a fost stabilit încă un calendar, dar odată cu scăderea temperaturilor este nevoie de o decizie privind redeschiderea activității în spațiile închise, printre care și restaurantele.

„Am solicitat grupului de suport tehnico stiințific să analizeze posibilitatea reluării activității în spații închise, în restaurante. Aștept evaluarea și în funcție de asta vom lua o decizie. În cursul acestei săptămâni va trebui să luăm o decizie pentru când se va termina sezonul estival”, a declarat Ludovic Orban.

De la ieșirea din starea de urgență, Orban a avut constant ȋntâlniri cu cei din HoReCa, ȋnsă de fiecare dată a refuzat să ia o decizie ȋn favoarea acestora. Reprezentanții industriei spun că sunt la un pas de faliment și că trebuiesc luate, de urgență, măsuri pentru redeschiderea restaurantelor. Ȋn sprijinul lor vine și Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2 și candidatul susținut de PSD pentru Primăria de sector. El cere Guvernului să salveze locurile de muncă ale oamenilor și să permită deschiderea localurilor ȋn condiții de siguranță.

“Cei care mă cunosc știu că sunt un om al științelor exacte. Pentru mine lucrurile trebuie să fie într-o transparență totală, sub un calcul simplu și cât mai ușor de înțeles pentru toată lumea.

În acest moment, calculul pentru industria HORECA este unul foarte simplu, el nu există!

Acest sector „beneficiază” doar de semne de întrebare, este descurajat, nu primește explicații logice, primește doar supoziții sau presupuneri din partea autorităților. Dacă ne-am dori să conturăm acum un tablou pe care ni-l prezintă autoritățile, cu siguranță, am spune că sunt depășiți de această problemă care pentru această industrie se traduce în FALIMENT.

Înțeleg că vom începe în curând o campanie electorală, dar nu pot înțelege cum poți privi nepăsător către oamenii care nu vor mai avea în curând un job și nu vorbesc aici doar despre proprietarii locațiilor, ci despre toți cei care lucrează în industria ospitalității. Sectorul HORECA are nevoie și trebuie să meargă mai departe. Ce ne dorim de la viitor? Faliment?

Cer Guvernului să deschidă în condiții de siguranță aceste locații și să lase oamenii să muncească!”, a scris Dan Cristian Popescu pe Facebook.

Vă reamintim că restaurantele sunt ȋnchise ȋncă din luna martie a acestui an.