Fostul Premier Victor Ponta (PRO România) a comentat seara trecută la Digi 24 situația din PSD, după pierderea alegerilor prezidențiale și discuțiile din comitetul executiv al partidului. Conform spuselor lui Ponta, răsturnările de lider în PSD în cadrul unor ședințe cu scântei nu sunt o premieră, el însuși asistând pe vremuri la mai multe astfel de răzvrătiri ale unor grupuri din partid, apropiate conducerii.

Mă bucur că nu sunt acolo. Am participat și eu la asemenea ședințe. Am fost de atâtea ori și am văzut de atâtea ori acest lucru. Nu s-a schimbat nimic, nici eu ca lider PSD nu am fost în stare să schimb lucrurile”, a spus Ponta.

Fostul lider PSD, a comparat situația Vioricăi Dăncilă cu cea în care s-a aflat chiar el, atunci când a fost înlăturat de la conducerea partidului de omul său de încredere, Liviu Dragnea.

"I-am spus doamnei Dăncilă: Viorica, nu te mai feri de mine, că avea o obsesie: vine Ponta și-mi ia partidul. Nu te mai feri de de mine, că nu-s membru PSD, nu am cum să-ți iau PSD-ul. Dar vezi cine ți-e cel mai aproape ție, că acela bagă cuțitul. Așa mi s-a întâmplat mie, Dragnea îmi era cel mai apropiat. Normal că Olguța Vasilescu i-a băgat cuțitul”, a mai spus Ponta.

Despre noul șef al PSD, Marcel Ciolacu, Ponta susține că îi este un apropiat, încă de pe vremea când i-a fost consilier, iar preluarea partidului de către acesta va deschide oportunități de colaborare între PSD și PRO România.

“Nu o să mă vedeți certându-mă la televizor cu Marcel Ciolacu, cu doamna Dăncilă nu am putut să mă abțin”.