Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a organizat o dezbatere publicã pe tema zonei extinse Piața Bucur –Obor - zona comercială şi Obor-Gara de Est. Deocamdatã se cautã propuneri pentru dezvoltarea acestei zone, care trebuie conectatã rutier de zona Pipera. S-au luat în discuţie şi scenariile referitoare la Gara de Est.

Lipsa infrastructurii în zona Piața Bucur –Obor - zona comercială Obor - Gara de Est este principala cauză a stagnării dezvoltării urbane s-a concluzionat în urma dezbaterii publice organizată de Primăria Sectorului 2 în această săptămână. Principalul motiv este generat de stagnarea și declinul zonelor nefuncționale din jurul Gării Obor care împiedică valorificarea potenţialului uman şi material al Sectorului 2 în perimetrul respectiv. O primă soluţie identificată deja de autoritățile locale, investitori și entitățile interesate ar fi exploatarea acestei gări, așa cum se întâmplă în toate țările dezvoltate”, se spune în postarea pe Facebook a Primãriei Sectorului 2.
În cadrul dezbaterii publice organizată de viceprimarul liberal Dan Cristian Popescu pentru realizarea PUZ-ului Sectorului 2, zona extinsă Piața Bucur –Obor - zona comercială Obor - Gara de Est, mai puţin aria protejată, au fost discutate diverse variante de dezvoltare urbană a zonei.
Pentru realizarea noului PUZ, conducerea Primăriei Sectorului 2 organizează periodic dezbateri publice cu reprezentanţii fiecărui cartier în parte pentru a stabili împreună măsurile ce se impun pentru dezvoltarea şi modernizarea Sectorului 2.

Dan Cristian Popescu a enumerat trei probleme care trebuie rezolvate.

Prima se referã la trecerea de pietoni, aprobată de Comisia de circulație, în zona Colentina –Ziduri Moși.Sunt discuții între instituții privind entitatea care trebuie să facă această trecere”, a spus viceprimarul.

Cea de-a doua problemã este străpungerea Șoselei Electronicii, prin strada Ziduri Moși. Sunt 2 ani de când Primãria Sectorului 2 așteaptă obținerea avizului de la CFR”, a afirmat Popescu.

A treia problemã este legatã de Gara de Est. “20 de hectare de teren care deservesc maximum 10 trenuri pe zi. Au fost gândite două scenarii pentru a fi propuse CFR-ului și celorlalte entități interesate. Fie să valorificăm Gara de Est, o gară aflată în centrul orașului, prin mutarea traficului către această gară. Un exemplu ar fi trenurile către mare să plece de aici, nu de la Gara de Nord, fie să mutăm gara către periferia orașului pentru a valorifica terenul și a rezolva problema traficului. În primul rând se renunță la bariera de la Baicului, care ne obligă să ocolim zona și apoi se poate obține fie o zonă de agrement, fie altceva care să ducă la dezvoltarea orașului”, a spus Dan Cristian Popescu.

Viceprimarul liberal susţine cã a solicitat deja STB o cursă directă Obor-Pipera, pentru a lega cele două zone importante din Sectorul 2. Doresc să scad presiunea pusă pe metrou de cei care merg de la Piața Victoriei spre Pipera. Dacă STB nu va găsi resursele, am de gând să facem noi această linie, Primăria sector 2. Locuri de parcare- plată peste tot, este singura variantă pentru a nu mai trăi în haos. Dar acest lucru ține de Primãria Capitalei. Nu mai putem continua cu populismele”, a comentat Dan Cristian Popescu. El a mai spus cã în 2 săptămâni va fi gata prima parte de propunere a Planului Urbanistic Zonal, urmând sã fie organizate şi alte dezbateri în etapa elaborării propunerilor și a studiilor de fundamentare.