Dupã 10 zile de “avarii”, RADET continuã sã mintã cu neruşinare. Deşi a anunţat cã totul a fost rezolvat, dupã 24 de ore de la afişarea informaţiei pe site, frigul domneşte în casele oamenilor, iar apa caldã are temperatura apei reci din timpul verii.

Administratorul special, David Alexandru Burghiu (foto), ştie cã nu va pãţi nimic din partea naşei sale, primãriţa Capitalei, iar pânã la urmãtoarea şedinţã a Consiliului General, unde se mai pot face interpelãri, mai sunt cel puţin 3 sãptãmâni. Cei mai mulţi oameni reclamã rãceli cauzate de frigul din apartamente. Cei care au copii mici sunt disperaţi de chinurile prin care trec, iar persoanele în vârstã sunt resemnaţi. Toate pomenile electorale ale Gabrielei Firea au fost anulate de lipsa agentului termic din timpul Crãciunului. Toţi sunt uimiţi cum de televiziunile nu se preocupã mai mult de subiect, dar îşi dau singuri rãspunsul: publicitatea pe care o dã cu largheţe. “Pentru ce mai avem Protecţia Consumatorului? Pentru ce sunt plãtite instituţiile astea dacã nu le fac nimic celor de la RADET?”, se întreabã oamenii strânşi în faţa blocurilor.

anunt radet

Nesimţirea RADET nu cunoaşte margini. Site-ul instituţiei aratã cã în toatã Capitala agentul termic funcţioneazã în parametri, dar în fapt nu se poate face un duş, iar în apartamente temperatura nu a urcat peste 16 grade. În aceste condiţii, bucureştenii din sectoarele 2 şi 3 nu mai sperã sã treacã aceastã iarnã în condiţii omeneşti.