Transferul suspect de rapid al consilierului local al Sectorului 2 Cătălin Mihăilă a fost reclamat pentru legalitate la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

După doar câteva zile, social-democratul a fost propulsat într-o funcție de conducere a primarului PSD Mihai Toader, fapt ce încalcă trensparența deciziilor administrative.

Consilierul PNL, Silviu Feroiu (foto dreapta), a citit în ultima ședință a Consiliului Local Sector 2 un document care a fost depus la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP). Evenimentul s-a produs după ce primarul Mihai Toader a fost anterior interpelat public, dar nu a oferit nicio explicație. Este vorba despre un concurs organizat în data de 5 aprilie 2019 pentru ocuparea unei funcții vacante la Primăria Lehliu Gară, unde PSD-istul Cătălin Mihăilă a fost singurul candidat. După doar câteva zile, acesta a solicitat transferul la Primăria Sectorului 2, pe un post de consilier superior în cadrul Serviciului Proiecte Europene, Direcția Managementul Proiectelor. Sunt suspiciuni întemeiate că în acest caz nu au fost respectate condițiile de vechime în specialitatea funcției publice. În document se menționează că raporturile de serviciu ale lui Mihăilă s-au produs în numai 2-3 luni total netransparent. Silviu Feroiu constată că declarațiile de avere au fost semnate la la un interval foarte scurt, ceea ce conduce la suspiciunea de vicii de procedură privind emiterea unor acte administrative.


silviu_1

Apărarea este atacul
”Am făcut un demers semnat de mai mulți consilieri prin care cerem lămuriri la ANFP asupra acestui transfer si asupra concursului organizat la Lehliu Gara.

Surpriza: Cu 10 minute înainte de ședința de C.L. un singur consilier local de la USR a semnat acest demers al meu, deși i-am rugat personal pe toți și le-am explicat că angajările abuzive ale PSD-ului trebuie oprite. Atacurile care au urmat au fost la adresa PNL-ului din partea colegilor din USR, susținuți de PSD. Cântau același cântec la aceeași vioară. PSD și USR încep să coabiteze la Primăria Sectorului 2, luându-și apărarea pe toate temele care deranjază PSD-ul. Viceprimarul PNL Dan Cristian Popescu este atacat în tandem de USR și PSD. Domnule Cristian Ghinea, sunteți de acord cu comportamentul colegilor de la USR Sector 2?”, a comentat Silviu Feroiu.

El mai spune că își dorește o opoziție unită, dar cu acest comportament demagogic și populist nu crede că va fi posibil. ”Lupta PNL-ului este cu PSD-ALDE, cea a USR-ului este cu PNL-ul”, concluzionează cpnsilierul.