Peste 440.000 de americani au fost depistați pozitiv la infectarea cu COVID-19, iar peste 15.000 și-au pierdut viața, până în acest moment.


În ultimele 24 de ore, în statul New York, epicentrul pandemiei din SUA, s-a înregistrat un nou record de decese, însă numărul de noi spitalizări a înregistrat de asemenea o scădere record, a anunţat joi guvernatorul statului, Andrew Cuomo.

"Suntem pe cale să aplatizăm curba, am avut o creştere netă a spitalizărilor de 200", ceea ce este "cel mai mic număr (de spitalizări) pe care l-am înregistrat (în decurs de 24 de ore) după ce a început acest coşmar", a declarat guvernatorul, în timpul conferinţei sale de presă zilnice asupra pandemiei.

În ultimele trei zile, au fost înregistrate recorduri zilnice în ceea ce priveşte numărul de decese în statul New York, ultimul fiind stabilit miercuri, cu 779 de morţi.

În Italia, numărul îmbolnăvirilor zilnice continuă să crească. 4.204 de cazuri noi au fost confirmate joi, cu 368 mai multe faţă de cifrele anunţate de miercuri, şi 610 decese noi, cu 68 mai mult faţă de miercuri.


Pe de altă parte, dintre cei infectaţi iniţial, 28.470 au fost declaraţi recuperaţi, faţă de 26.491 în ziua precedentă.

Numărul total al cazurilor de contaminare cu noul coronavirus înregistrate în Italia a ajuns la 143.626.