Deputatul moldovean de opoziție, Iurie Reniță, a făcut public un filmuleț ȋn care președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, acceptă o sacoșă de bani de la fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc.

Reniță, fost ambasador în România, a declarat că în pungă se aflau bani și a anunțat că va depune o plângere penală împotriva președintelui Dodon. El spune că ar fi primit înregistrările la parlament și că e conștient că ele provin din ”arsenalul de materiale compromițătoare ale odiosului Plahotniuc… Dincolo de toate aceste suspiciuni și riscuri pe care mi le-am asumat conștient, a prevalat ferma mea convingere că trebuia neapărat de făcut publică această secvență video, în care apare în toată „splendoarea” și nimicnicia sa Igor Dodon și cei cu care a negociat, în modul cel mai criminal posibil, cum să vândă, din nou, Republica Moldova Federației Ruse”.

Președintele Dodon neagă că a luat bani de la Plahotniuc și spune că totul e o ȋnscenare.

„Am mai spus și anterior că în discuțiile avute atunci cu Plahotniuc fiecare a avut tactica sa: a mea a fost să-i dau senzația că avem o relație de colaborare ca să întind momentul până am putut să acționez deschis și direct și să scot țara din captivitatea lui. Tactica lui Plahotniuc a fost să însceneze diferite provocări și pachețele pentru a le filma. Nu cunosc ce era în acel pachet, totul a fost doar o scenetă făcută pentru înregistrare”, a declarat Dodon.

Cu toate acestea, din discuția dintre cei doi, reiese destul de clar că ȋn sacoșă erau bani și că Dodon i-a acceptat. În filmuleț mai apare o a treia persoană, iar Igor Dodon îi spune la un moment dat lui Plahotniuc: ”Dați (sacoșa – n.red.) lui Costea și mâine îi va da lui Cornel, pentru că eu la cinci zbor și el trebuie să dea salariile”. Cornel este socialistul Corneliu Furculiță, care se pare că ar fi responsabil de plata salariilor angajaților PSRM.

Ȋnregistrarea se pare că este făcută ȋn vara lui 2019, când democrații și socialiștii, prin intermediul liderilor Plahotniuc și Dodon, negociau o alianță pentru a forma o majoritate parlamentară. Ȋn presa din Republica Moldova au mai apărut filmulețe din acea perioadă, iar jurnaliștii au scris că Dodon ar fi cerut ȋntre 600.000 și 800.000 Euro pe lună, dar și garanția democraților că vor accepta federalizarea țării, pentru a intra la guvernare. Plahotniuc nu a acceptat condițiile lui Dodon, ba chiar l-a acuzat pe acesta că urmărește interesele Rusiei de dezbinare a țării, iar negocierile au eșuat, liderul democraților părăsind țara după ce PSRM a format o coaliție cu blocul PAS-PPDA. Noua alianță ar fi pus presiune pe justiție pentru a-i face acestuia dosare penale și a-l da ȋn urmărire internațională.