O nouă ilegalitate a fost constatată la ultima şedinṭă a Consiliului General. Prefectura şi Secretariatul General al Primăriei Capitalei au fost notificate pe 1 martie 2019 de consilierul general PSD Orlando Culea. Cele două companii ȋnfiinṭate pentru administrarea RADET au fost votate la limită, cu 37 de voturi, dar un vot este nul pentru conflict de interese.

Divizarea Companiei Municipale Energetica s-a făcut cu votul unui consilier PSD care şi-a nominalizat fiica ȋn Consiliul de Administraie al uneia din cele două companii. Astfel, votul nu este valid, din cauza conflictului de interese. Se poate spune că cele două companii nu au ȋntrunit numărul de voturi necesar pentru validare.

Orlando Culea a sesizat deja din data de 1 martie 2019 Prefectura şi SGMB ȋn care atrage atenṭia asupra acestui lucru. “Hotărârea de înfiinţare a celor două companii care urmau să preia RADET, este NULĂ DE DREPT. În urmă cu câteva zile, Primarul general se împăuna cu promisiunea că nu va delega atribuţii unui viceprimar despre care ştie ea că este <certat cu legea> şi că nu va putea pune <lupul paznic la stână>. Un mesaj cu substrat, al celei care păstoreşte stâna. Cam aşa vede primăriţa noastră, atât instituţia Primăriei, cât şi pe oamenii care lucrează acolo. Ca pe o stână, pe care o păstoreşte după bunul ei plac.

Referitor la cearta cu legea, are dreptate. Persoana respectivă este certată cu legea, respectiv legea bunului plac, pe care a impus-o în Primăria Capitalei şi doreşte să o impună şi în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. După sedinţa de consiliu din 26.02.2019, a ieşit în presă şi se lăuda că s-a impus în Consiliu, reuşind să promoveze o hotărâre prin care se vor înfiinţa alte două companii municipale, ce vor prelua activitatea RADET. Bineînţeles că aşa-zisul merit pentru această reuşită, aparţine primăriţei care păstoreşte stâna. Însă, din nefericire pentru oameni, singurul merit al primei gospodine a oraşului este acela că a girat o nouă ilegalitate. Pentru că, cea mai importantă hotărâre adoptată în şedinţa din 26.02.2019 a fost adoptată ilegal și este susceptibilă de a fi anulată în instanţă dacă nu e abrogată și adoptată cu respectarea legii, deoarece a fost votată de un consilier care a avut un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor, în sensul în care într-una dintre societăi fiica acestuia a fost aleasă în consiliul de administraie, comentează Orlando Culea.

Cadrul legal

Potrivit alin. 2 din art. 46 din Legea nr. 215/2001, hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziiilor alin. (1) sunt nule de drept. La alineatul (1), se interzice consilierilor locali să ia parte la deliberarea şi adoptarea hotărârilor în care au un interes patrimonial. Interesul poate fi personal, sau prin soţ, soţie, rude sau afini până la gradul IV inclusiv. De asemenea, conform art. 77 alin (2) din Legea nr. 393/2004, consilierii trebuie să anunţe la începutul sedinţei un potenţial conflict, aspect ce se consemnează alături de abţinerea de la vot, în procesul verbal al sedinţei. În concluzie, hotărârea adoptată este NULĂ DE DREPT. Acesta nulitate, fiind una absolută, nu poate fi acoperită în niciun mod.

Prin urmare, singura soluţie este repunerea acestui proiect pe ordinea de zi. Aşadar, acest lucru ne arată încă o dată incapacitatea de a gestiona problemele oraşului. Sunt convins că Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a sesizat deja aceste aspecte, urmând a ataca hotărârea nelegală, pentru a evita o situaţie similară cu cea a anulării hotărârilor referitoare la înfiinţarea celor 20 de companii municipale, hotărâri anulate definitiv de instanţa de judecată, mai spune Culea.

Ȋn grupul consilierilor PSD de pe whatsapp, Firea a confirmat ilegalitatea, dar ȋl acuză pe Culea că a reclamat-o.

Mircea Ardeleanu a ales să nu se abṭină de la vot

De profesie inginer mecanic, în prezent consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București (CGMB), Mircea Ardeleanu nu este un debutant în politică. În perioada 2012-2016 el a fost consilier local la Primăria Sectorului 3. Ardeleanu este născut la data de 16 martie 1964 şi din 2016, a intit mai sus și a candidat pentru un post în CGMB, pe listele Alianei electorale PSD + UNPR. Ulterior, el a devenit cunoscut din cauza scandalului cu PNL-istul Ciprian Ciucu, pe care l-a ameninat cu bătaia, anul trecut, în cadrul unei ședine a CGMB.
Mircea Ardeleanu a respectat cutuma şi pare să fi profitat de avantajele care vin o dată cu funcia. El și-a angajat unica fiică, pe Georgiana Alexandra Ardeleanu, în cadrul Primăriei sectorului 3, în cadrul Direciei Impozite și Taxe Locale Sector 3, lucru pe care nu l-a menṭionat ȋn declaraṭia de avere (altă ilegalitate). Atât Mircea Ardeleanu, cât și soia lui, Mirela Alexandra Ardeleanu, sunt angajai de ani buni la Metrorex.