După ce Plus a cerut AEP clarificări în legătură cu situația candidatului independent susținut de USR, Nicușor Dan, Autoritatea a menționat că acesta trebuie să fie membru al unuia dintre partidele din Alianță.
„Invederăm faptul că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 prevede că «Pentru aliantele politice, prevederile art. 20 - 22 se aplică in mod corespunzător», iar potrivit alin. (2) - «Alianţele politice ale căror cereri de înregistrare au fost admise se înscriu în Registrul alianţelor politice». Astfel, în baza celor mai sus-menţionate reiese fără echivoc faptul că alianţei politice îi sunt aplicabile prevederile art. 30 din Legea nr. 14/2003 potrivit cărora: «în cazul in care alianţa politică se va prezenta in alegeri cu liste comune, candidaţii trebuie să facă parte dintrun partid politic membru al alianţei»”, arată răspunsul AEP la solicitarea depusă de PLUS.
AEP continuă clarificarea și explică: „Partidele politice se pot asocia în baza unui protocol de asociere, constituind o alianţă politică. Referitor la solicitarea dumneavoastră, în ceea ce priveşte candidatul la funcţia de primar susţinut de alianţa politică, acesta nu poate candida independent, fiind obligatoriu să facă parte dintr-un partid politic membru al alianţei”.
Nicuşor Dan a fost ales candidat al USR Bucureşti pentru alegerile la Primăria Capitalei. Ceea ce a cauzat multe nemulțumiri în partid, pe de o parte din cauza faptului că nu este membru, iar pe de alta parte pentru că sunt încă mulți USR-iști în dezacord cu viziunile lui Dan.
Cât despre celălalt partid din Alianță, PLUS, aceștia îl susțin pe Vlad Voiculescu pentru o candidatură la Primăria Municipiului Bucureşti.
În următoarea perioadă, cele două partide urmează să ia o decizie comună cu privire la candidatul comun pentru alegerile din vară.