Niciuna din cele 13 persoane de la Gorj testate nu are coronavirus, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru, într-o conferință de presă.


Nelu Tătaru a precizat că ordinul de carantină adoptat miercuri spune că toate persoanele care vin din zone închise din Italia, China, de pe vase de croazieră sunt puse în carantină instituționalizată timp de 14 zile.


Șeful DSU, Raed Arafat, a făcut apel ca oamenii să urmărească doar informațiile oficiale pentru că, așa cum arată informațiile false distribuite pe rețelele sociale, „s-a lucrat elaborat pentru a dezinforma și a induce panica”.



Mai sunt în lucru 19 teste ale unor persoane care nu au fost în contact direct cu cetățeanul italian.

Și testele făcute pentru alte persoane suspecte au ieșit tot negative, astfel că în România nu există în acest moment niciun caz de coronavirus, a mai spus Tătaru.

Tătaru a precizat că cele 13 persoane vor fi puse în carantină, chiar dacă testele au ieșit negative, iar cele 19 persoane care nu au intrat direct în contact cu italianul vor sta 14 zile în izolare voluntară.