Traficul aerian între România și Italia este închis complet, începând de astăzi și până pe 23 martie. Decizia a fost anunțată duminică noapte de ministrul de Interne, Marcel Vela.

Astfel, zborurile tuturor companiilor aeriene care legau țara noastră de Italia au fost suspendate.

„Operatorii aerieni au obligaţia de a comunica operatorilor români faptul că vor intra în carantină pe teritoriul României şi îşi vor asuma această responsabilitate prin semnarea unei declaraţii pe propria răspundere. Operatorii aerieni au obligaţia de a nu permite îmbarcarea cetăţenilor care vin din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, către România cu escală”, a spus Vela, duminică seara.

Vela a precizat că pasagerii îşi vor asuma responsabilitatea prin completarea unei declaraţii pe proprie răspundere.

„De asemenea, se va comunica cetăţenilor români faptul că refuzul sau declararea falsă a rutei de deplasare constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului Penal, instituindu-se măsura carantinei”, a mai spus Vela.

Ministrul de Interne a mai spus că se permite accesul în România a celor care vin din China, Coreea de Sud, „sub măsura obligatorie a carantinei”. În acest caz sunt exceptate transporturile de marfă de 3,5 tone.

„Se aplică prevederile de mai sus adaptate după caz şi pentru transportul maritim sau fluvial. Măsurile adoptate se aplică până pe 31 martie 2020 cu posibilitatea prelungirii perioadei”, a mai spus Vela.

Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Victor Costache şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au făcut declaraţii seara trecută declarații, la sediul MAI, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.