La nici două luni după ce renunța la presă pentru a face politică, Moise Guran i-a anunțat miercuri seară pe liderii USR că nu își mai dorește să coordoneze campaniile electorale ale Alianței USR PLUS, potrivit surselor G4Media.ro.

Aceleași surse spun că Moise Guran ar fi luat această decizie din “motive personale” și că a informat conducerea în ședința Biroului Național.

Inițial, Moise Guran nu a putut fi contactat pentru detalii suplimentare referitoare la decizia de retragere, dar ulterior a revenit cu o declarație pentru G4Media.ro.

”Este adevărat, dar numai dacă prin motive personale înțelegem diferențe de principii. Nu m-am înscris în USR, tot din <>”, a explicat el.

Așteptăm ca zilele viitoare atât Guran, cât și membrii Alianței să vină cu explicații suplimentare. Nu ne-ar mira nici să înceapă un scandal, în buna tradiție a USR de a-și spăla rufele în public.

Pe 15 ianuarie, Moise Guran anunța, ȋn direct la Europa FM, că renunță definitiv la cariera de jurnalist și că își va asuma un rol politic. Decizia sa a venit după mai multe discuții cu liderii Alianței USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș.

Într-o conferință de presă susținută în aceeași zi, Dan Barna a explicat că Guran va fi implicat direct în coordonarea campaniilor alianței USR-PLUS pentru alegerile locale și alegerile parlamentare „indiferent dacă vom avea anticipate sau nu”.