De la 1 ianuarie 2020, riscăm ca metroul din Capitală să nu mai circule dacă Metrorex nu va semna un nou acord de mentenanță a materialului rulant. În acelaşi timp, compania trebuie să plătească o datorie de circa 150 de milioane de lei către Alstom. Banii sunt pentru ultimul an de servicii de reparații și mentenanță a trenurilor.

„De pe 1 ianuarie, dacă nu se semnează un nou acord, vom opri lucrul”, declară directorul Alstom, Gabriel Stanciu. Acesta spune că firma sa a depus o ofertă pentru prelungirea cu un an a acordului de mentenanță semnat în trecut pe 15 ani. Condiția este ca Metrorex să-și plătească datoria de 150 de milioane de lei din ultimul an - sau măcar să prezinte garanții bancare că o va face.

„Dacă noi ne oprim din lucru asta înseamnă oprirea transportului public cu metroul în București. Am acoperit până acum costurile din împrumuturi. Nu știu câte alte companii pot duce din banii proprii un an de lucru fără a fi plătite”, mai spune directorul Alstom.

Încă din luna septembrie Alstom a făcut public faptul că Metrorex are de plătit o datorie de peste 132 de milioane de lei la acel moment. Ministrul Transporturilor de atunci, Răzvan Cuc, a promis că vor fi plătite datoriile eșalonat până la finalul anului calendaristic. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Metrorex a ajuns într-o situaţie cel puţin delicată.

„Ni s-a spus în urmă cu trei luni că vor fi eșalonate plățile și datoriile vor fi stinse. Atunci datoriile erau de 130 de milioane de lei. S-au plătit 25 de milioane de lei și atât. Poate mulți ne vor întreba ce am așteptat până acum... E vorba de responsabilitate socială. Dacă noi ne oprim din lucru asta înseamnă oprirea transportului public cu metroul în București. Am acoperit până acum costurile din împrumuturi. Nu știu câte alte companii pot duce din banii proprii un an de lucru fără a fi plătite”, a explicat directorul Alstom România, Gabriel Stanciu.

Pe 31 decembrie 2019 contractul de mentenanță dintre Metrorex şi Alstom expiră, iar altul nou nu a fost semnat între timp.