Compania Municipală Managementul Transportului SA, înființată de Primăria București, a cumpărat 15 maşini electrice BMW i3. 13 dintre acestea vor fi închiriate bucureştenilor. Conform G4Media, reprezentanţii companiei refuză să spună în cât timp vor amortiza investiţia şi ce profit estimează.

Preţul plătit pentru maşini a fost de peste jumătate de million de euro – 520.000 E, fără TVA. Contractul a fost desemnat, prin licitaţie, companiei Auto Cobălcescu SRL.

13 autoturisme din cele 15 pot fi închiriate de către bucureşteni, prin intermediul aplicaţiei bcr-ego.ro. Pentru primele 30 de minute aceştia vor trebui să şcoată din buzunar 55 lei, iar pentru fiecare minut ulterior vor plăti 1,3 lei. Adică 94 lei pe fiecare oră. Cei care vor să plătească mai puţin, trebuie să deţină un card bancar BCR George. Ei vor da 35 lei pentru primele 30 de minute şi 25 lei pentru fiecare interval de 30 de minute ulterior.

Nu se ştie însă care este destinaţie celorlalte 2 maşini, care nu vor fi puse spre închiriere.

G4Media.ro a cerut Companiei Municipale să comunice justificarea tarifelor practicate şi care este profitul adus la bugetul local în urma închirierii celor 13 autoturisme. Reprezentanţii municipalităţii nu au dat un răspuns concret.

„Costul închirierii unei maşini este cel practicat de aplicaţia BCR eGO, însă închirierea nu este condiţionată de posesia unui card BCR, orice conducător auto ce posedă un card bancar poate închiria autoturismele care sunt disponibile 24/24, 7/7.”

La evenimentul de lansare a proiectului, Virgil Ştefan directorul Companiei Municipale Managementul Transportului spunea, potrivit Agerpres, că instituţia pe care o conduce va „pune la dispoziţia bucureştenilor, printr-un program pilot, o alternativă viabilă la mijloacele de transport convenţionale. Pornind de la studiile care arată că o maşină în sistem de car sharing reduce cu cel puţin 20 numărul maşinilor proprietate personală, dorim să încurajăm locuitorii oraşului să renunţe la maşina personală, de cele mai multe ori poluantă, şi să folosească cu încredere maşinile electrice pentru deplasările care nu se pot face cu celelalte mijloace de transport puse la dispoziţie de administraţia locală”.

Vă reamintim că această companie, Compania Municipală Managementul Transportului, este una dintre cele 22 de companii municipale căreia Curtea de Apel Bucureşti i-a anulat hotărârea de înfiinţare. Anul trecut în mai, aceasta avea 35 de angajaţi si prognoza ca până la finalul anului să aibă 87. În 2018, compania a înregistrat pierderi de 1,7 milioane de lei (370.000 euro).