Potrivit primăriṭei Capitalei, doar firma Mercedes Benz a depus oferta pentru furnizarea a 130 de autobuze hibrid pentru Bucuresti. Ea a recunoscut că mai multe firme s-au interesat de licitaṭie, dar au abandonat şi nu au depus ofertele până la data limită de 7 mai.


Primăria Capitalei a transmis un comunicat în care s-a spus că finanarea pentru autobuzele hibrid provine din fonduri nerambursabile, prin Administraia Fondului pentru Mediu. Contractul de finanare nr. 39/28.12.2018 vizează achiziionarea a 100 de troleibuze şi a 130 de autobuze hibrid.

Valoarea totală a investiiei în noile mijloace de transport public (100 de troleibuze și a 130 de autobuze hibrid) se ridică la aproximativ 488 de milioane de lei, din care fonduri nerambursabile primite din partea Administraiei Fondului de Mediu reprezintă 340 de milioane de lei.


Valoarea contractului pentru cele 130 de autobuze este estimată la 195,49 milioane de lei (41 de milioane de euro), fără TVA. Acestea sunt din gama 12 m (12000±350mm), cu tracţiune hibridă, cu podea complet coborâtă pe toată lungimea, cu trei uşi şi aer condiţionat în salonul de călători. Durata contractului va fi de 19 luni.