Deși măsurile restrictive se relaxează de la o zi la alta, premierul Ludovic Orban avertizează că regulile de igienă și distanțare trebuie respectate în continuare. Conform premierului, autoritățile urmăresc îndeaproape evoluția îmbolnăvirilor, pentru a nu ajunge din nou într-o situație critică.

Aşteptăm să vedem evoluţia. Numai pe baza numărului de persoane care au fost diagnosticate pozitiv într-o zi nu este bine să formulezi judecăţi de valoare, opinii. Sigur că e un semnal de alarmă şi va trebui să urmărim cu şi mai multă atenţie ceea ce se va întâmpla. Îndemnul meu către români este acelaşi: protejaţi-vă, purtaţi masca, respectaţi distanţa fizică de protecţie sanitară! Nu interacţionaţi de aproape cu oamenii”, a spus Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Este adevărat că în aer liber nu eşti obligat să porţi mască, dar dacă nu porţi mască, am văzut locuri în care erau oamenii unul lângă altul, nepurtând mască, în parcuri şi în alte zone. Dacă nu purtaţi mască, feriţi-vă să interacţionaţi de aproape cu alţi oameni care vă pot transmite virusul şi cărora le puteţi transmite virusul în cazul în care sunteţi infectaţi”, a adăugat premierul în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Cernica.

Premierul a anunțat că măsurile de relaxare au fost bazate pe încrederea că românii vor respecta regulile, iar o creștere a numărului de cazuri va atrage reinstaurarea restricțiilor.

Rolul acestei relaxări este tocmai o relaxare graduală, aşteptând ca românii să respecte regulile, aşa cum le-au respectat şi în perioada stării de urgenţă, să putem să ţinem sub control răspândirea acestui virus. Respectaţi toate regulile, protejaţi-vă şi protejaţi-i pe cei din jur, pentru că orice creştere semnificativă a numărului de cazuri poate să conducă la noi măsuri de restricţii”, a completat Orban.