Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au participat, vineri, la evenimentul de lansare a Campaniei Naționale de Împădurire „O pădure cât o țară”. „Trebuie să fim conștienți că problema climei este foarte serioasă, iar studiile arată că cea mai eficientă măsură de a combate schimbările climatice este plantarea de păduri”, a declarat Klaus Iohannis.



La campania de împădurire de pe Șantierul de împădurire Uliești, din cadrul Ocolului Silvic Găești, județul Dâmbovița au mai participat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe și premierul desemnat Florin-Vasile Cîțu.



„Pentru mine personal e o mare bucurie că putem să începem azi această campanie de replantare.

Pădurile sunt aurul verde al României și acest aur trebuie protejat și înmulțit. Avem încă păduri care sunt foarte valoaroase. Avem păduri care pot fi exploatate, dar dacă ne uităm în jur, aici unde suntem astăzi este un rest din ce pe vremuri se numea Codrii Vlăsiei, care s-au întins cât vedeai cu ochii. Astăzi mai avem doar câteva zone mici unde este pădure.

Pădurea trebuie protejată. E inadmisibil ca în secolul 21 să avem tăieri ilegale masive. Și îi rog pe decidenți să găsească noi instrumente pentru a proteja pădurile României. Instrumentele folosite de guvernele PSD s-au dovedit a fi insuficiente. E nevoie de protecție. E nevoie acolo unde au fost păduri pentru exploatare să se exploateze, dar în mod organizat și legal.

România se numără printre foarte puținele zone din Europa care mai are păduri virgine care trebuie protejate.

Mai e o categorie foarte importantă de păduri, cea pe care începem acum să o plantăm.

E nevoie de mai multă pădure în România. Avem probleme de mediu. În ultimele zile s-a discutat de poluarea puternică de peste tot din România. Se știe că pădurile sunt foarte importante pentru a da aer curat. Pădurile curăță aerul, contribuie la un mediu mai sănătos, mai curat.

Trebuie să fim conștienți că problema climei este una foarte serioasă. Și pentru noi, mai ales în sudul țării, există pericolul să se formeze zone deșertice. Toate studiile au dovedit că cea mai eficientă măsură este plantarea de păduri.

Dacă vrem să combatem încălzirea globală, plantările sunt măsuri cu multe benificii.

Este insuficient să replantăm, să refacem pădurea în zonele unde a fost tăiată. E nevoie să creștem semnificativ suprafața împădurită a României.”, a declarat Klaus Iohannis.

în cadrul Campaniei „România plantează”, vor fi sădiți 53 de milioane de puieți.

Primii vor fi plantați în Comuna Uliești, din județul Dâmbovița, și mai spun autoritățile, 2.500 de păduri vor fi plantate de la zero.

Conform Ministerului Mediului, numai în această primăvară vor fi împădurite peste 11 mii de hectare. Însă primele efecte se vor simți cel mai devreme peste zece ani.