Dupã 470 de zile de la sentinţã, a apãrut motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti în procesul în care Direcţia Naţionalã Anticorupţie l-a acuzat de luare de mitã pe fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu. Judecãtorul Damian Dolache spune cã fostul edil a luat șpagă, dar faptele s-au prescris. Ancheta DNA a pornit în urma denunţului lui Cristian Borcea la 9 ani de la producerea faptelor.

Pentru procurorii DNA, procesul în care Neculai Onţanu a fost acuzat pentru luare de mitã este un eşec grandios. Potrivit motivãrii, probele administrate în dosarul fostului primar al Sectorului 2 dovedesc că fostul edil a primit mitã douã terenuri, iar unul dintre acestea a ajuns la fostul vicepremier Gabriel Oprea. Cu alte cuvinte, fostul edil este vinovat, dar denunţul lui Cristian Borcea a fost fãcut prea târziu (dupã 9 ani) de la comiterea faptelor. Aceasta este concluzia judecãtorului Damian Dolache, de la Curtea de Apel Bucureşti. Magistratul a susţinut că a avut în vedere la stabilirea pedepselor şi vechimea faptelor.

"Asadar, în ceea ce priveşte acuzaţia referitoare la acceptarea promisiunii, urmatã de pretinderea şi primirea folosului material de cãtre inculpatul Onţanu Neculai, cu ajutorul persoanelor interpuse Radu Loredana-Claudia şi Radu Aurel, în schimbul urgentãrii soluţionãrii dosarului de retrocedare privindu-l pe Ionescu Ioan Tudor (beneficiarii în fapt Borcea Cristian şi Dobrescu Dragoş), Curtea constatã probatoriul administrat a dovedit, dincolo de orice îndoialã rezonabilã, vinovãţia inculpaţilor la comiterea infracţiunii de luare de mitã în forma autoratului - Onţanu Neculai, respectiv complicitãţii - Radu Loredana-Claudia şi Radu Aurel", se aratã în motivarea judecãtorului Damian Dolache.

"Curtea nu poate sã nu observe cã fundamentul acuzaţiilor din prezenta cauzã l-a constituit denunţul martorului Borcea Cristian, care la scurgerea unui interval de timp de 8-9 ani înţelege sã formuleze un denunţ cu privire la fapte de corupţie la care ar fi contribuit", se mai aratã în motivarea instanţei.
Deşi motivarea sentinţe a durat 470 de zile, dosarul va ajunge la Înalta Curte, pentru judecarea apelului. Toţi cei implicaţi în acest caz, inculpaţii şi DNA, au contestat sentinţa.

În acelaşi dosar, avocata Loredana Radu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru spălare de bani. Ea a fost judecată şi pentru complicitate la luare de mită, dar instanţa a stabilit că faptele s-au prescris.

Radu Aurel, implicat şi el în acest caz de corupţie, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru spălare de bani, judecătorii încetând procesul penal petru luare de mită, iniţiat pe numele lui, potrivit deciziei aceleiaşi instanţe.

De asemenea, magistraţii au dispus achitarea fostului secretar al Consiliului Local al Sectorului 2, Toma Şutru, pentru luare de mită şi spălare de bani.

Instanţa a dispus confiscarea a 1,4 milioane de euro de la Radu Aurel şi menţinerea sechestrului asigurator, dar şi confiscarea de la avocata Loredana Radu a sumei de 400 de mii de euro.

Acuzaţiile DNA

Potrivit DNA, Neculai Onţanu “în perioada 2006 - 2007, în calitate de primar al Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2. În aceeaşi perioadă, inculpatul Onţanu Neculai a pretins, iar după emiterea titlului de proprietate a primit în mod indirect, o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp cu o valoare de piaţă estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 - o zonă rezidenţială) şi care a fost transferată de denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de inculpat. Cele două persoane sunt inculpaţii Radu Loredana Claudia şi Radu Aurel".

Pentru a ascunde originea infracţională a bunului şi identitatea beneficiarului final al folosului, la data de 17.12.2008, Loredana Radu a cesionat dreptul de proprietate asupra terenului de 1.000 mp către o rudă, care era şi apropiat al primarului Onţanu Neculai, în baza unei tranzacţii în care a fost menţionat un preţ de aproximativ cinci ori mai mic decât valoarea de piaţă a imobilului, mai spun procurorii anticorupţie.

În ceea ce îl priveşte pe Toma Şutru, secretarul primăriei Sectorului 2, procurorii spun că "în perioada 2007 – 2008, pentru a facilita procedură de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de denunţător, a pretins şi a primit de la acesta suma de 2.000.0000 euro".