Vicepreședintele PNL București, Gabriel Dumitrașcu, face o analiză a ultimelor jocuri politice marca Firea. El susține că primărița a făcut doar un exercițiu electoral pentru obținerea unui nou mandat de primar general și o compară cu viclenia unei feline.

“Gabriela Firea, fură startul și a început campania pentru București. Cei mai mulți s-au aprins și s-au prins în provocarea (contra)candidaturii la președinție, lansată de Firea.
Totul este o disimulare a adevăratului scop, obținerea unui nou mandat de Primar General.
Oricât de mult o urâm pe Firea, trebuie să recunoaștem că are viclenia felinei cu mai multe vieți, care se poziționează aparent dezinteresat, miaună și dă din coadă, dar nu scapă nicio oportunitate să se plaseze cât mai bine pentru a-și captura prada,
Tot jocul de-a contracandidatura la președinție este doar un asemenea exercițiu. Firea nu e atât de infantilă să nu realizeze că, în condițiile concrete de azi și în cele anticipate pentru 2020, este imposibil oricărui candidat PSD să câștige președinția României. De ce s-ar înscrie într-o competiție în care în cel mai fericit caz s-ar clasa pe locul 2? Tot un învins ar fi și și-ar compromite și șansele la un nou mandat de Primar General.
În fapt, Firea face o repetiție pentru alegerile locale.
Lansează și testează concret ipoteza unui candidat susținut de PSD-ALDE și Pro România.
Dă recunoaștere a potențialului partidului lui Ponta, în speranța ca serviciul o să-i fie întors la anul.
Excită orgoliile lui Tăriceanu și nevoia de recunoaștere a minimei utilități a ALDE, legându-i de susținerea candidaturii ei.
Dă un mesaj de luptă și forță pesediștilor din București: PSD pierde guvernarea, EU vă propun salvarea, noi putem câștiga Bucureștiul.
Sigur că jocul lui Firea nu se oprește aici.
E de la sine înțeles că după pierderea alegerilor din noiembrie, la presiunea baronetului PSD, urmează decontul și înlocuirea lui Dăncilă. Firea ar putea fi cea mai bine plasată pentru a-i lua locul.
Sunt convins că pesediștii experimentați în jocuri politice, exersate încă de pe vremea lui Adrian Năstase, au făcut analizele și anticipează deznodământul. E motivul pentru care unii, cei mufați acum la resursele bugetare dijmuite de Dăncilă și la care nu vor să renunțe, declară că Firea are o “mare capacitate de a produce iritare”.
Întrebarea la care aștept răspuns este: cum vor reacționa PNL și USR+? Se vor concentra doar pe dezbaterea de viziuni și proiecte și, la umbra acestor preocupări, o vor lăsa pe Firea să se reinventeze? E posibil, dar și-ar complica ecuațiile pentru anul viitor”, a scris Gabriel Dumitrașcu pe pagina sa de socializare.