Ȋn plin scandal al declarațiilor, Jandarmeria Românǎ a ieșit la cumpǎraturi sǎ-și completeze echipamentele. Dupǎ ce peste 100.000 de oameni au fost gazați pe 10 august, Jandarmeria a lansat pe 13 august o comandǎ de achiziție pe SEAP a 25 de mǎști contra gazelor.

Nu vǎ imaginați cǎ cele 25 de mǎști ar fi cumpǎrate pentru protecția populației. Nicidecum. 4000 de euro costǎ 25 de mǎști, care au specificații tehnice speciale: Masca contra gazelor Scott M98 - Cartuș filtrant CBRN - Kit decontaminare TIDI - Sac purtare. Achiziția se face ȋn mare grabǎ. Data limitǎ de rǎspuns a ofertantului este 20 august 2018 ora 17:00.

Pânǎ acum nicio autoritate nu a anunțat vreo demisie, existǎ doar afirmații contradictorii ȋntre Jandarmerie și Procuratura Militarǎ. Carmen Dan spune că nu are ce să-și reproșeze ȋn urma intervenției brutale a trupelor de asalt asupra populației, deși instituția pe care o conduce a rănit cu gaze toxice sute de mii de români fiindcă își exercitau drepturile constituționale de a protesta. Șeful Jandarmeriei și Prefectul Capitalei sunt în funcție deși au autorizat folosirea forței violente contra a oamenilor pașnici, copiilor, femeilor, bătrânilor. Primarul Bucureștiului de la PSD este în concediu.

Iar acum, la 2 zile de la faptele criminale pentru care nu a răspuns nimeni, Jandarmeria Română își cumpără pentru proprii angajați măști de protecție. Așa cǎ putem sta liniștiți fațǎ de sănătatea bǎtǎușilor. Ei au fost și vor fi protejați de gaze din taxele noastre, din munca noastră.