Primarul general nu este singurul vinovat pentru situația din Municipalitate. Complici la votarea companiilor declarate de instanță ilegale sunt în primul rând consilierii din coaliția PSD-ALDE, UNPR, dar și cei din PMP. Grav este că mulți dintre ei au interese personale și sunt incompatibili cu aceste companii. Ei ar fi trebuit să se abțină de la vot, conform legii. Liberalul Cătălin Deaconescu a făcut o statistică a incompatibililor.

La ședința Consiliului General din 26 iunie 2019, mai precis, aprobarea bugetelor companiilor ilegale, au fost votate de consilieri incompatibili. Prefectul Capitalei nu reacționează, așa cum ar fi de așteptat. Consilierul general PNL Cătălin Deaconescu și-a realizat analiza pe baza extrasului din procesul verbal al ședinței, pe declarațiile de avere și interese ale consilierilor și de pe site-urile companiilor municipale.

Bucureștenii au votat 55 de consilieri generali, iar bugetele au fost aprobate de 28 din cei 43 prezenți. Numai PNL și USR au respins proiectele de buget propuse de Gabriela Firea. Din statistica realizată de Cătălin Deaconescu rezultă că fiecare consilier PSD, ALDE sau UNPR a fost “cumpărat” într-n fel sau altul de primăriță ca să-i voteze proiectele. Printre ei se pot enumera viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu, Honorius Circa, city manager la Sectorul 3, Mircea Ardeleanu, cel care și-a votat fiica într-un consiliu de administrație, Tudor Tim Ionescu, de la ALDE, Cătălin Marian Militaru de la PMP care și-a angajat fosta soție într-o companie, inspectorul școlar Ioana Mihaela Neacșu, care și-a votat soțul într-n consiliu de administrație etc.

inc1


inc_2
Acestei liste i se pot adăuga membrii PSD care au soțul sau soția în consiliile locale de la sectoarele Capitalei.
Consilierii opoziției ar putea ataca în instanță hotărârile pentru incompatibilitățile în care se află consilierii.